Bărbaţi la cratiţă. Phelipe a gătit prima oară supă de pui pentru iubita lui

O întrebare delicată, pe care şi-o pun mulţi, de ani de zile, este „Cine sunt cei mai buni bucătari, femeile sau bărbaţii?“. Mulţi spun că cei mai buni bucătari sunt bărbaţii, însă noi nu am găsit încă un răspuns.

Luându-ne după gura lumii, am decis să-i luam la întrebări pe masculii din showbizul autohton, să vedem cât de buni bucătari sunt ei. Unul dintre cei care ne-a acordat un interviu despre gătit este cântăreţul Phelipe, care a lansat recent melodia „Fosta mea“.

eva.ro: De când eşti pasionat de gătit?

Phelipe: Când m-am mutat în Bucureşti ştiam sigur că trebuie să ajung să iubesc gătitul. Locuiam singur şi trebuia să supravietuiesc şi, cu reţetele mamei, am supravieţuit foarte bine.

(râde)

De unde ţi-a venit această pasiune?

Mi-a venit din nevoie. Acum, ce-i drept, îmi place să gătesc şi o fac destul de des. Eu îmi prepar micul dejun, cina... Prânzul, recunosc, mi-l comand la studio.

Sunt înnebunit după sarmalele în foi de viţăPhelipe
Cât de des găteşti?

Sincer? Aproape zilnic.

Când ai gătit pentru prima oară şi ce ai gătit atunci?

Prima oară am gătit pe la 22 de ani. Adică acum 7 ani. Am gătit pentru iubita mea şi prietena ei o ciorbă de pui şi vă spun sincer că le-am câştigat repede încrederea în ale gătitului.


Ce bucătar celebru te inspiră?

Nu am studiat pe nimeni. Poate că aveţi impresia că aş fi subiectiv, dar mama m-a inspirat mereu, pentru că ea găteşte foarte bine.

Care este mâncarea ta preferată?

Recunosc că sunt înnebunit după sarmalele în foi de viţă de vie, cu iaurt.

Gătesc aproape zilnicPhelipe
Ne poţi descrie reţeta?

Nu pot să vă spun cum se prepară, pentru că eu doar le mănânc, nu ştiu şi să gătesc aşa ceva. (râde)

Ce ţi se pare că este cel mai uşor de gătit?

În opinia mea, ouă ochiuri.
Mai uşor de atât nu există, sincer.

Pentru cine găteşti de obicei?

De obicei gătesc pentru iubita mea. Ştiu că are încredere în mine şi sunt sigur că de fiecare dată o surprind într-un mod plăcut.

1 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod