Bărbaţi la cratiţă. Pepe a moştenit de la tatăl său pasiunea pentru gătit



Care este mâncarea ta preferată?

Nu am o mâncare preferată. Sunt un gurmand. Îmi place să încerc de toate şi mănânc orice, de la supe şi creme, la sushi sau de la salate, la friptură de porc.

Ce ţi se pare că este cel mai uşor de gătit?

Cel mai uşor de gătit este ceea ce ai în frigider. Deschizi, vezi ce ai la îndemână şi îi dai drumul. Păstrezi câteva reguli simple şi restul ţine doar de timp, fiindcă unele preparate dureaza mai mult, altele mai puţin. Din punctul meu de vedere, toate sunt uşoare, fiindcă îmi şi place.

Ciorba rădăuţeana „a la Pepe“ implică şi fierbere de oasePepe
Cât de des găteşti şi pentru cine o faci de obicei?

Destul de rar, dar măcar o dată pe săptămână mă gaseşti în bucătărie sau afară, la grătar.
Ne-am făcut un obicei ca, din când în când, să ne găsim cu toţii, cu familia şi cu prietenii, eu să gătesc, ei să mă ajute sau să mă susţină. Sau să mă încurce. (râde)

Descrie-ne reţeta ta preferată.

Am mai multe reţete preferate. Şi au ajuns să fie preferate pentru că sunt "hituri". Cred că ciorba rădăuţeană este "cea mai cerută". Nu o să spun aici tot, fiindcă anumite secrete le păstrez pentru mine. (râde) Dar pot divulga faptul că ciorba rădăuţeană "a la Pepe" implică şi fierbere de oase.

Este un pic întoarsă reţeta normală şi foarte multe elemente se regăsesc în reţeta de la ciorba de burtă.
Acum, cine ştie a înţeles exact ceea ce fac eu ca să iasă foarte bună.

12 Septembrie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod