În februarie, Antonio Banderas le-a dat emoţii mari fanilor. Actorul a fost transportat de urgenţă la un spital din apropierea reşedinţei lui din comitatul britanic Surrey, după ce a acuzat dureri puternice în piept.
Potrivit tabloidului The Sun, starul în vârstă de 56 de ani se antrena în sala de gimnastică a reşedinţei sale, un conac din Cobham, Surrey, estimat la 2,4 milioane de dolari, când a simţit dureri puternice în zona pieptului.
Banderas a declarat pentru ziarul citat că a suferit ”un episod cardiac” şi a mulţumit medicilor britanici care l-au tratat. Potrivit ziarului britanic, starul spaniol a fost supus unei operaţii prin care i s-au montat trei stenturi în artere, dar a insistat că nu a fost o situaţie critică, iar intervenţia nu a fost una complexă.
Antonio Banderas și Melanie Griffith au confirmat în iunie 2014 că s-au despărțit, după 18 ani de căsnicie. Cei doi au o fiică în vârstă de 18 ani, Stella. Actriţa a depus documentele de divorţ la Tribunalul Superior din Los Angeles, invocând "diferenţe ireconciliabile", iar surse din anturajul cuplului au afirmat că despărţirea a fost una "amiabilă".
Cei doi actori au purtat negocieri intense asupra împărțirii averii lor, estimată la 50 de milioane de dolari, care include proprietăți de lux în Spania, Los Angeles, Aspen și New York. Ei deţineau proprietăţi pe piaţa imobiliară din Los Angeles, Miami şi peste Ocean, precum şi mai multe restaurante în lume.
Melanie Griffith, în vârstă de 58 de ani, şi Antonio Banderas, în vârstă de 55 de ani, s-au căsătorit în 1996, după ce s-au îndrăgostit în timpul filmărilor de la comedia romantică "Two Much" (1995).
Aceasta a fost cea de-a patra căsătorie pentru Melanie Griffith şi cea de-a doua pentru Antonio Banderas. Griffith a fost căsătorită de două ori cu actorul Don Johnson şi cu actorul Steven Bauer, din 1982 până în 1987. Banderas a fost căsătorit cu actriţa spaniolă Ana Leza din 1987 până în 1996.
Actriţa are şi un fiu din căsătoria cu Steven Bauer, Alexander, care s-a născut pe 22 august 1985.
Foto: Daily Mail, Hepta
Comentarii (1)
asa e la rut ...nimic nou sub soare ... toate sunt trecatoare si predispuse la reluare ...
Posteaza comentariu