Anthony Hopkins, confesiunile unui uriaş: „Aproape totul e un nonsens, aproape totul e o minciună“

Orice jurnalist şi-ar dori să aibă şansa unui interviu cu Philip Anthony "Tony" Hopkins. E un om uriaş, cu o experienţă de viaţă foarte vastă şi cu o inteligenţă în faţa căreia simţi că trebuie să te pleci. Hopkins nu este doar un personaj celebru cu care te simţi norocos să eşti contemporan - e un personaj copleşitor, ajuns la o vârstă la care îşi permite să spună lucrurilor pe nume şi să fie aşa cum vrea el să fie, fără să datoreze nimănui nimic. Nici măcar fiicei sale. Dar asta e o altă poveste şi n-are de gând s-o ţină sub preş, veţi vedea, doar că nu-i place să facă tam-tam pe tema asta.

Jurnalista şi realizatoarea engleză de radio şi televiziune Miranda Sawyer a avut ocazia de a sta de vorbă cu actorul britanic şi să-l descoasă atât cât interpretul terifiantului Hannibal Lecter i-a permis s-o facă. Interviul extraordinar pe care jurnalista l-a publicat în The Guardian ne dezvăluie un Anthony Hopkins mai împăcat cu sine, mai puţin dispus să se implice în "treburile" lumii şi mai hotărât ca niciodată să spună ce are de spus, dovadă că a rugat-o pe interlocutoarea lui să-i mai pună întrebări. Hopkins vorbeşte cu sinceritate despre cum l-a ajutat alcoolismul să ajungă în vârf, despre deşertăciunea celebrităţii şi explică de ce nu mai vrea să mai audă de politică.

La 80 de ani, Sir Anthony Hopkins, care insistă ca Miranda să i se adreseze familiar ("Tony, please"), arată foarte tonic şi e mai fericit ca oricând, remarcă jurnalista, punând acest lucru pe seama a doi factori: relaţia de 15 ani cu soţia sa, Stella, care l-a încurajat să urmeze un regim sănătos, să picteze şi să compună muzică, şi munca lui.

Hopkins adoră să lucreze. Mare parte din vigoarea sa vine din actorie - "O, da, munca m-a ţinut în stare de funcţionare. Munca mi-a dat energie", spune el şi ai impresia că-l ţii din treabă, că acum opreşte interviul şi pleacă să ia avionul. Dar continuă: "Mai întreabă-mă! E minunat!".

Interviul are loc la Roma, unde Hopkins filma pentru Netflix o producţie despre relaţia dintre fostul papă Benedict şi actualul, Francisc. Îi place să-l joace pe Benedict: "Mâine filmăm în Capela Sixtină!", şi ochii îi sclipesc, privind spre Vatican pe fereastra apartamentului.

"Le spun tinerilor - dacă părinţii vă fac probleme, mutaţi-vă"

Actorul se inspiră mult din trecutul său pentru a găsi drumul spre personajele sale, folosindu-se de mici întâmplări, aparent neînsemnate, care i s-au întipărit în memorie, de amintirile unor oameni reali, de tot soiul de lucruri care îi dau senzaţii. Când vrea să facă un personaj înfricoşător, precum Hannibal Lecter sau Robert Ford în serialul "Westworld", Hopkins pune în joc un calm sinistru care îţi dă fiori. Dar el poate la fel la fel de uşor să-şi lase lacrimile să-i inunde ochii, mai ales când povesteşte despre munca grea, despre vârsta înaintată şi despre masculinitate, scrie Miranda Sawyer.

Tatăl actorului era brutar, un tip dur, practic, făcut din alt aluat.

Dar cu timpul, povesteşte Hopkins, lucrurile mărunte au început să-l afecteze tot mai mult: "De pildă, dacă a greşit puţin la volan şi era să iasă de pe carosabil în loc să meargă drept, începea să plângă. Spre sfârşitul vieţii începuse să bea şi nu mai era bun de nimic. Nu a fost niciodată violent, dar deodată devenea furios şi cădea în depresii adânci. Şi atunci se îndrepta spre mama, spre mine. Îmi purta pică pentru ceva. Am înţeles asta, am dus-o aşa şi mă gândeam: <<Cât de teribil, cât de oribil să ajungi aşa la sfârşitul vieţii>>", şi-a amintit actorul.

Poate că aşa o fi gândind acum şi Abigail, fiica lui din prima căsătorie, dar ei nu mai ţin legătura, aşa că nu ştie ce să spună. "Nu. Am acceptat asta în urmă cu mulţi ani. E alegerea ei şi trebuie să-şi trăiască viaţa. Le spun tinerilor - dacă părinţii vă fac probleme, mutaţi-vă. Trebuie să-i părăsiţi. Nu trebuie să vă ucideţi părinţii, doar lăsaţi-i în pace dacă credeţi că vă trag înapoi", spune el.

Vorbind despre începutul carierei sale, actorul îşi aminteşte că era nerăbdător să aibă succes şi să devină faimos. A furat meserie de la cei mai  bătrâni, doborâţi de ani şi de alcool, minunaţi actori de vodevil care au lucrat pe vremea războiului şi care l-au deprins tehnicile comediei şi ale tragediei.
Talentul lui a început să se dezvolte, dar încă nu era rafinat. "Simţeam că am ceva în mine, dar îmi lipsea disciplina. Aveam un temperament galez şi încă îmi lipsea acel mecanism de înşurubare", explică el. Era rebel şi nu-şi găsea locul în partiturile pe care le primea, simţea că nu-şi găseşte rostul. Atunci a înţeles că nu aparţine unui loc anume şi că e un singuratic, iar după 50 de ani de carieră simte acelaşi lucru: "Nu am prieteni care sunt actori", punctează el.

"Încerc să trăiesc şi să mă bucur de viaţă. Nu mai intru în polemici"

Hopkins mărturiseşte că nu poate sta degeaba sau să lucreze fără un obiectiv, asta-l înnebuneşte. Iar când e furios, nimeni nu-i poate sta în cale.
Era furios când bea. S-a lăsat de băutură în 1975. O vreme, a încercat să-şi înfrâneze personalitatea ("Niciodată n-am fost aşa de atent"), dar mama lui i-a zis că nu merge aşa: "Mi-a zis: <<De ce nu eşti nemernicul care eşti cu adevărat? Ştiu cum eşti, eşti un monstru>>. I-am zis: <<Da.>> şi ea mi-a spus: <<Bun, atunci fii un monstru>>", îşi aminteşte el, iar acum priveşte partea plină a paharului, atâta câtă este: "Dar începi să canalizezi toată furia aia.

Sunt foarte fericit că sunt un alcoolic, este un mare dar, pentru că oriunde m-aş duce, abisul mă urmează. Ai o furie vulcanică, e ca un combustibil. Combustibil de rachetă. Dar desigur, te poate rupe în bucăţi şi te poate ucide. Şi aşa, treptat, cu anii, am învăţat să nu mai fiu drăguţ. Devin nerăbdător, dar încerc să nu judec. Încerc să trăiesc şi să mă bucur de viaţă. Nu mai intru în polemici, nu mai ofer opinii şi cred că dacă faci asta, atunci furia începe să se transforme într-o direcţie."