Anne Hathaway, o bomboana de fata

O tanara actrita talentata, pe care Hollywood-ul a imbratisat-o inca din perioada adolescentei sale. Modesta, inteligenta, cu valori bine inradacinate, vedeta demonstreaza ca arta cinematografica este pe maini bune. Marturie in acest sens sta si cea mai recenta productie in care joaca actrita, "Becoming Jane" (2007), in care o interpreteaza pe tanara romanciera Jane Austen.

Anne Hathaway este o adevarata forta, atat pe scena de teatru, cat si pe marele ecran. A devenit cunoscuta datorita serialului de televiziune "Get Real" (1999) si filmului "The Princess Diaries" (2001), in care a jucat alaturi de Julie Andrews. Desi aceasta este pelicula care a lansat-o in industria cinematografica, Hathaway a declarat in repetate randuri ca filmul a reusit sa ii ridice probleme in cariera, din cauza "etichetei" pe care i-a adus-o.

Si, pentru ca tot am amintit filmul care a consacrat-o la Hollywood, trebuie mentionat incidentul care i-a adus rolul principal in acest film: regizorul a acceptat sa o primeasca in echipa de filmari dupa ce Anne a cazut de pe scaun, chiar in timpul auditiei... Sa nu uitam ca rolul presupunea o tanara fermecatoare, dar extrem de stangace, pentru care Anne era perfecta...

Desi atat de tanara, Anne face dovada unei gratii desavarsite, a unor maniere pe care le stapaneste ca nimeni alta, a unui stil deosebit si, mai mult decat orice, a devotamentului fata de profesia aleasa. Datorita acestui cumul de calitati, succesul pare sa ii vina manusa, aproape fara efort.

Extrem de ambitioasa, actrita reprezinta o imbinare rara de inteligenta si dorinta de a reusi. Avand in vedere faptul ca, pana in prezent, s-a achitat cu brio de orice rol asumat, nu ar fi de mirare ca, in curand, vedeta isi va realiza visul din copilarie, si anume acela de a canta pe Broadway.

O actrita completa, care viseaza la perfectionare permanenta, Hathaway arata ca orice este posibil cu multa munca si devotament. Vedeta nu se sfieste sa isi afirme crezul: "Sincera sa fiu, nu am devenit actrita pentru a fi vedeta de cinema. Nu am visat niciodata sa fiu cea mai faimoasa persoana de pe planeta. Pur si simplu, imi doresc sa fac o treaba buna."

In ceea ce priveste stilul, desi a fost o prezenta constanta la Premiile Teen Choice, Anne nu s-a imbracat niciodata ca o adolescenta, ci mai degraba ca o domnisoara extrem de stilata. Cu chipul si zambetul sau angelic, ochii caprui si mari, parul brunet si buzele atat de senzuale, cu silueta sa zvelta, Anne a afisat mereu un gust impecabil in materie de moda, in special atunci cand a fost vorba despre evenimentele de pe covorul rosu.

O cariera construita cu grija

Fiica unei actrite de teatru si a unui avocat, Anne Hathaway s-a nascut pe 12 noiembrie 1982, in Brooklyn, New York. Ea si cei doi frati ai sai au crescut in New Jersey. Comportamentul de baietoi din perioada copilariei a dus la numeroase probleme de sanatate pentru micuta Anne, care a suferit in repetate randuri fracturi de mana si picior...

In liceu insa, Anne s-a dedicat complet pasiunii sale pentru muzica si actorie. Actrita este singura adolescenta acceptata in prestigiosul Grup Barrow, un workshop de actorie din New York. In anul 1999, a sustinut un spectacol la Carnegie Hall, impreuna cu All Eastern U.S. High School Honors Chorus.

Trei zile mai tarziu, era distribuita in serialul TV "Get Real", primul pas facut in promitatoarea sa cariera. Desi serialul a durat doar un sezon, actrita si-a facut foarte multi fani, iar tanara distributie a fost nominalizata la Young Star Artist Award. Dupa anularea show-ului, Anne s-a inscris la Colegiul Vassar, unde si-a continuat studiile in literatura, transferandu-se apoi la New York University.

Recunoasterea mondiala a venit pentru Anne o data cu rolurile sale din "The Princess Diaries" (2001) si sequel-ul acestuia din 2004, cand descopera ca este membra a familiei regale. Actrita a jucat atunci alaturi de Julie Andrews si Heather Matarazzo.

Roluri importante ale tinerei vedete au fost si cele din "Nicholas Nickleby" (2002), in care a facut echipa cu Charlie Hunnam si Jamie Bell, si cel din "Ella Enchanted" (2004).

Fosta soprana de top din New York, Hathaway a fost una dintre optiunile de baza pentru rolul Christine din "The Phantom of the Opera" (2004). Insa, din cauza unor conflicte legate de programul de filmari extrem de aglomerat pe care Anne il avea in acea perioada - incepuse filmarile pentru "The Princess Diaries 2: Royal Engagement" (2004), nu a putut accepta rolul, care i-a fost acordat lui Emmy Rossum.

Curand dupa aceea, vedeta a incercat desprinderea de filmele adresate, in special, familiei. Dupa sequel-ul la "The Princess Diaries" (2004), a aparut topless in filmele "Havoc" (2005), in care a jucat alaturi de Josh Peck, si "Brokeback Mountain" (2005), unde a fost colega cu Heath Ledger si Jake Gyllenhaal. Anne a declarat despre aceasta productie pentru marele ecran ca este mai mandra de ea decat de orice alt film realizat pana in prezent.

Din dorinta de a scapa de eticheta pusa de filmul care a lansat-o, actrita a acceptat roluri din ce in ce mai diferite. In plus, in toate interviurile acordate, a afirmat nu se aseamana cu personajele pe care le-a intruchipat in filmele dedicate familiei si ca nu va refuza sa apara nud in alte proiecte cinematografice, daca acest lucru contureaza mai bine personajul si intriga.

Filmele care au reusit sa atraga atentia in mod pozitiv atat publicului, cat si criticilor, sunt "The Devil Wears Prada" (2006), in care Hathaway a avut placerea de a face echipa cu Meryl Streep, una dintre actritele sale preferate, si "Becoming Jane" (2007), in care intra in pielea tinerei scriitoare Jane Austen.

Stiai ca?...

Toti prietenii o striga Annie.

Are acelasi nume ca si sotia lui William Shakespeare.

Are origini irlandeze, franceze si germane.

Este vegetariana.

In 2007, s-a clasat pe locul 6 in topul Celor mai stilate 10 vedete de la Hollywood, top realizat de revista "InStyle".

In 2006 si 2007, a fost aleasa drept una dintre Cele mai frumoase 100 de persoane din lume, top realizat de revista "People".

In iunie 2006, a fost numita, pentru a doua oara, una dintre cele mai "tari" vedete cu varsta sub 25 de ani, top realizat de "Teen People Magazine". Actrita s-a numarat printre vedetele acestui top si in anul 2002.

S-a clasat pe locul 85 in topul FHM al Celor mai sexy femei din lume, din 2006.

In 2006, si-a adjudecat pozitia 80 in topul 100 al Celor mai dorite femei din lume, realizat de Askmen.com.

In iulie 2006, a petrecut o saptamana in Nicaragua, unde a ajutat la vaccinarea copiilor impotriva hepatitei A. Anne a numit aceasta experienta ca fiind "revelatoare" pentru ea.

In 2005, a obtinut rolul Lureen Twist din "Brokeback Mountain" in locul actritei Sienna Miller, o foarte buna prietena a sa.

Putea primi rolul Johanna din musicalul "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street" (2007), daca ar fi fost mai putin... celebra. Regizorul Tim Burton si-a dorit o figura necunoscuta pentru acest rol, motiv pentru care a ales-o, in schimbul lui Hathaway, pe debutanta Jayne Wisener.

A fost refractara la ideea de a juca rolul Jane Austen din "Becoming Jane" (2007), deoarece nu se considera potrivita. Cu toate acestea, Ang Lee, cel care a regizat-o pe Anne in "Brokeback Mountain" (2005) si care a regizat si filmul "Sense and Sensibility" (1995), a convins-o sa accepte provocarea.

Pentru "Becoming Jane" (2007), a invatat sa cante la pian si a lucrat cu un profesor de dictie, pentru a stapani cat mai bine dialectul vorbit in film.

Actritele sale preferate sunt Cate Blanchett, Sigourney Weaver si Michelle Pfeiffer.

Femeile pe care le considera un adevarat model in viata sunt Emma Thompson, Kate Winslet si Meryl Streep.

Filmele preferate sunt: "Elizabeth" (1998), "Stand by Me" (1986), "Le fabuleux destin d'Amelie Poulain" (2001), "Pretty Woman" (1990) si "Cidade de Deus" (2002).

Actorii preferati sunt Joaquin Phoenix si Ralph Fiennes.

Este o mare fana a actritelor Audrey Hepburn si Judy Garland.

Romanul sau preferat este "The Fountainhead" (1943), al scriitoarei Ayn Rand.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • diana pe 11 Iul 2008, 21:00
    Anne Hathaway

    este actrita mea preferata....cea mai tare(m-am uitat la the princess diaries de vreo 10 ori si nu mam plictisit niciodata:D):*:*:*:*

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod