Am ajuns la World Class 2014, cel mai mare eveniment organizat de Diageo Reserve - un adevărat Campionat Mondial al barmanilor specializaţi în cocktail-uri sau, mai aproape de eforturile puse în jos, adevărate Jocuri Olimpice ale barmanilor specializaţi în cocktail-uri, cu participanţi din aproape cincizeci de ţări!
Acum, nu ştiu ce părere aveţi despre bartending, dacă îi cunoaşteţi istoria, dacă puteţi să o preţuiţi, aşa cum trebuie preţuită istoria oricărei activităţi totuşi cinstite a omului pe pământ.
Căci iată, nici măcar unul dintre cei mai buni cincizeci de barmani la zi ai lumii nu era încă o vedetă în înţelesul corect al termenului. Dar cine erau vedetele?, vă veţi întreba şi aveţi dreptate să vă întrebaţi aşa. Răspunsul este acesta: vedetele nu erau nici măcar câştigătorii competiţiei din primele cinci ediţii, nu a ajuns, deodată!, nici măcar americanul care a câştigat-o acum pe a şasea. Deci, cine?
Ei bine, unii dintre membrii juriului. Acestea sunt adevărate legende ale bartendingului, oameni care au demonstrat în decenii pasiune, dedicare şi mai ales excelenţă în munca lor. Fireşte, toţi sunt trecuţi de prima dintre tinereţi, fireşte toţi sunt milionari în dolari americani.