Eşti una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete de la noi. Ai un stil unic, foarte apreciat în România. Ce înseamnă stilul pentru tine?
Stilul e parte din personalitate. Pentru mine înseamnă o imagine coerentă şi când spun asta nu mă refer doar la faptul că sunt o persoană publică şi trebuie să transmit un mesaj prin imaginea mea. Stilul cred că asta ar trebui să însemne pentru oricine. Un echilibru între preocupările zilnice, obiceiurile pe care le are fiecare, personalitatea fiecăruia, hainele cu care se simte confortabil, machiajul cel mai potrivit (în cazul femeilor) şi ceea ce vrea să transmită la un moment dat prin înfăţişarea sa. Şi ca să fiu şi mai bine înţeleasă, stilul nu are legătură cu banii sau statutul social - am văzut oameni fără posibilităţi financiare care arătau impecabil, iar la polul opus ştiu oameni cu foarte mulţi bani care nici nu se îmbracă bine, nici nu se machiază bine.
"Piesele de bază sunt cele mai importante"
Chiar dacă în aparenţă pare foarte uşor, modul de a ne îmbrăca ar trebui să fie un proces elaborat, atent urmărit. Cum ar trebui să procedăm ca să ne realizăm propriul stil?
N-aş spune că trebuie să fie un proces elaborat, pentru că asta sună ca un fel de corvoadă zilnică. Trebuie să fie fun, desigur, respectând nişte reguli simple, adecvate fiecăruia dintre noi în parte, în funcţie de stilul abordat, de conformaţia siluetei, de locurile pe care le frecventează. Cred că prea multă energie investită în stil duce la un efect pe care nu şi-l doreşte nimeni: o lipsă a naturaleţei, o imagine care se simte de la distanţă că e falsă şi prea căutată. Noi asta încercăm să spunem pe www.andreearaicu.ro: trăiţi frumos, învăţaţi să vă îmbrăcaţi în acord cu principiile voastre de viaţă, cu ceea ce sunteţi, acceptaţi-vă defectele pentru că nimeni nu e perfect, iubiţi-vă şi învăţaţi să le corectaţi cu mici artificii de stil.
Care sunt cele mai importante elemente în stilul unei persoane: accesoriile sau piesele vestimentare?
Ambele categorii sunt la fel de importante. Accesoriile pentru că te ajută să-ţi pui în valoare o ţinută şi să transformi o ţinută. Dacă ai un set de accesorii bine gândit, de calitate şi variat, în aşa fel încât să te poţi adapta oricărui tip ocazie (prin ocazie mă refer şi la ţinutele de zi, nu doar la cele speciale), nici nu-ţi trebuie o garderobă foarte vastă pentru a arăta impecabil. Pe de altă parte, dacă ne referim la haine, e important să avem lucruri de bază: tricouri, o rochie neagra, o pereche de jeanşi care să ne pună în valoare silueta, un sacou festiv, unul de zi. Cu acestea nu putem da greş, ele ne ajută să constuim ţinute diverse în combinaţie cu alte lucruri pe care le avem în dulap. Dar fără ele, oricâte alte piese am avea, ne va fi mult mai greu să ne îmbrăcăm cu stil.
Frumos înseamnă, neapărat, scump?
Aşa cum spuneam, nu, nu înseamnă deloc scump. Există lucruri foarte scumpe care arată minunat şi al căror impact, recunosc, nu poate fi egalat dacă purtăm ceva asemănător. Sunt aproape opere de artă, au o istorie, un brand în spate care poate de 100 de ani exersează pentru a produce acea calitate. Nimic asemănător nu poate avea impactul unui asemenea obiect, cu atât mai puţin un "fals", fie el şi unul foarte migălos lucrat. De aceea cred că oamenii care aleg să poarte falsuri nu ştiu nimic despre modă: modă înseamnă respect pentru calitate, pentru istorie, un cult pentru anumite lucruri. Dar pentru a te îmbrăca bine nu ai nevoie de sume exorbitante ci de multa fantezie, gust şi curiozitate. Poţi găsi lucruri ieftine extraordinar de frumoase şi bine lucrate, totul e să le cauţi.
"Am investit mult în proiectul andreearaicu.ro"
Cum se întreţine Andreea Raicu?
Am un stil de viaţă sănătos: fac mişcare, mănânc vegetarian, lucrez cu interiorul meu în fiecare zi, pentru că, oricât de clişeu ar suna, frumuseţea vine din interior şi oricine poate fi un om frumos dacă încearcă să-şi descopere partea frumoasă. Am grijă de pielea mea, nu mă expun exagerat la soare, niciodată fără protecţie solară, nu uit să mă demachiez niciodată, folosesc creme care să se potrivească tenului meu. Fac lucruri simple, pe care oricine le poate face chiar dacă nu are bani pentru cele mai noi şi scumpe cosmetice. Asta încercăm să le transmitem femeilor pe www.andreearaicu.ro: puteţi să aveţi grijă de voi chiar folosindu-vă de ingredientele din casă: ulei de măsline, miere, ceaiuri. Rubrica de sfaturi de frumuseţe atinge aceste subiecte, iar rubrica de nutriţie oferă soluţii pentru a mânca mai corect, variat, de foarte bună calitate şi gustos.
Îţi propun să facem un exerciţiu de imaginaţie: am 20 de ani, sunt grăsuţa şi mă îmbrac prost. Ce sfaturi îmi dai ca să schimb această situaţie? De unde ar trebui să încep, cum ar trebui să continui şi unde ar trebui să ajung?
La 20 de ani corpul este în schimbare. Ca urmare te-aş încuraja, în primul rând, să nu-ţi pierzi încrederea în tine, pentru că acesta este lucrul cel mai important. Frumuseţea nu înseamnă perfecţiune, şi nu spun asta cu superioritate, ci vorbesc din experienţă. Am avut perioade în care, deşi arătam impecabil, nu aveam încredere în mine. E, aşa cum ziceam, o muncă "de interior". În al doilea rând te-aş sfătui să-ti alegi piese de bază, ţi-aş face o fişă în care aş nota lucrurile importante pentru tine: unde lucrezi sau unde îţi petreci cea mai mare parte a timpului, ce te face să te simţi confortabil, care sunt piesele care îţi plac, etc.. Pe baza acestei fişe ţi-aş recomanda lookuri şi ţi-aş da nişte sfaturi de stil.
Ne poţi povesti în câteva cuvinte cum arată ritualul tău de înfrumuseţare? Cum îţi îngrijeşti pielea, părul, unghiile? Ce se întâmplă dimineaţa, dar seara din punctul acesta de vedere? Ce produse cosmetice foloseşti în machiajul de zi, dar cel de seară?
Fac lucruri normale pe care orice femeile le are la îndemână. Dimineaţa folosesc apa termală ţinută le frigider pentru revigorarea feţei. După aceea aplic creme şi serumuri de hidratare şi neapărat protecţie solară indiferent de anotimp sau dacă este soare sau nu. După fiecare duş folosesc crema hidratantă pentru corp mai grasă iarna când pielea se usucă foarte repede din cauza frigului.
Înainte de culcare, demachierea obligatorie, cremele şi serumul de hidratatre indiferent cât de obosită sunt. Săptămânal folosesc măşti de hidratare, tonifiere şi curăţare şi din când în când aplic gomaje.
În ceea ce priveşte părul nu fac lucruri speciale. Îl spăl normal şi aplic măşti de hidratare recomandate de Răzvan Dobrescu, cel care are grijă de părul meu de peste 10 ani. Unghii? Doar îngrijirea obişnuită şi îmi aplic ulei de cuticule zilnic pentru hidratare.
În timpul zilei, atunci când nu am filmări încerc să îmi las faţa să respire aşa că folosesc un fond de ten lejer, mascara şi un produs de hidratare a buzelor. Seara cam acelaşi lucru la care aplic tus de ochi şi nişte blush.
"E important să reuşeşti să găseşti un echilibru"
Tocmai ai lansat proiectul andreearaicu.ro. Ce ne poţi povesti despre el?
Este un proiect la care ţin foarte mult, în care am investit foarte mult timp şi muncă. Pe www.andreearaicu.ro încercăm să vorbim deschis despre lucrurile pe care deja le-ai menţionat: stil, nutriţie, sport, modă, machiaj, coafură. Le propunem cititoarelor noastre tutoriale din care să înveţe cum să se aranjeze acasă în ton cu tendinţele, propria personalitate şi trăsăturile sau silueta fiecăreia. Avem chiar şi o aplicaţie ce se numeşte Stilist personal prin care oferim servicii personalizate şi gratuite de styling aplicat unor ţinute pe care ni le trimit utilizatoarele. De asemenea, le invităm pe cititoarele noastre să intre în comunitatea noastră, să împărtăşească experienţele prin care trec, fie că e vorba de stil, de vacanţe, de frumuseţe. Zilnic sunt lucruri noi, multe lucruri noi, ţinem mult la calitatea informaţiei şi la diversitatea ei, aşa că oricine este preocupat de tot ce e nou, de la concerte, expoziţii, teatre până la trendurile din sănătate, frumuseţe şi modă, va găsi pe www.andreeaaicu.ro informaţii care să-l ajute să trăiască frumos. De fapt, Trăieşte frumos! este sloganul site-ului.
Ce alte planuri profesionale ai pentru următorul an?
Când vine vorba despre proiecte prefer să le realizez şi atunci când sunt gata să vorbesc despre el. Vine şi din superstiţie, dar şi din dorinţa de a respecta deadline-urile, lucru care uneori nu ţine doar de mine. În rest, îmi doresc ca www.andreearaicu.ro să devină o comunitate cât mai mare de femei care îşi doresc să îşi împartă părerile cu scopul de a învăţa să trăiască frumos. Iar în pe partea televiziunii îmi doresc ca emisiunea "Miss fata de la ţară" să aibă viaţă lungă şi să se bucure în continuare de success.
Tocmai ai închis o relaţie care a fost extrem de mediatizată. E greu sau uşor în România pentru o vedetă să ducă o viaţă normală, să se bucure de intimitate?
Sunt momente şi momente. Uneori e obositor. Uneori te simţi hărţuit. Uneori vrei să fii tu singur cu problemele tale. Uneori nu-ţi pasă. E important să reuşeşti să găseşti un echilibru. Multă lume din afară ar spune că deja ar fi fost normal să te fi obişnuit sau trebuia să fi ştiut că va fi aşa.
Acum 15 ani când am început munca în televiziune nu exista acest gen de publicaţii care îţi devorează viaţa personală fără scrupule. De obişnuit, desigur s-a întâmplat acest lucru. În timp am învăţat să îl accept pentru că ştiu că face parte din viaţa mea şi nu am cum să îl schimb. Important este să vezi partea frumoasă în tot ce ţi se întâmplă în viaţă.