Documentul a fost semnat de Andreea Marin si de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Maternitatea Filantropia.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bolile pneumococice reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, dintre bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.
„Am considerat că, pentru beneficiul copiilor din România este utilă această colaborare între Ministerul Sănătăţii şi organizaţiile care susţin această Coaliţie, bazată pe principiile generale ce guvernează serviciile de sănătate în România. În Uniunea Europeană, 23 de state au introdus deja vaccinul pneumococic în calendarul de imunizări gratuite ale copiilor în primul an de viaţă. Am căutat cele mai bune soluţii să putem implementa şi în România un program de vaccinare pneumococică, de care vor beneficia în fiecare an aproximativ 200.000 de copii născuţi în anul respectiv“, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
„Din nefericire, în România doar 2% dintre părinţi îşi permit să-şi vaccineze copiii împotriva acestui inamic nevăzut, pneumococul. Luptăm pentru dreptul copiilor români de a fi vaccinaţi încă din septembrie 2012, când am pus bazele acestei Coaliţii. Ne bucură semnarea protocolului şi suntem siguri că, împreună cu Ministerul Sănătăţii, vom reuşi cât mai rapid să oferim gratuit copiilor noştri acest vaccin“, a spus şi Andreea Marin, Președinte al Fundației „Pretuieşte Viaţa“ şi ambasadorul campaniei CNP 2013.
Andreea Marin şi Eugen Nicolăescu au desemnat şi primul Ambasador al Copiilor Sănătoşi, primul bebeluş care va fi vaccinat gratuit.
© Copyright:
Andreea Marin a semnat protocolul pentru vaccinarea pneumococică
Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013) şi Ministerul Sănătăţii au încheiat joi un protocol de colaborare în lupta pentru drepturile copiilor români de a fi vaccinaţi gratuit împotriva bolilor pneumococice.
24 Mai 2013
Posteaza comentariu