"S-au scris foarte multe articole acum că m-am despărţit de Stefan Stan, dragilor să ştiţi că nu tot ce se scrie în presă este adevărat. Am plecat pentru câteva zile din Bucureşti, deoarece vreau un aer proaspăt de ţară... poate aşa uit puţin de acest necaz, deşi nu cred că voi uita o asemenea trădare niciodată", a scris Andreea Mantea.
Ea a mărturisit că l-a iubit "enorm de mult" pe Ştefan, dar din păcate, dragostea sa n-a însemnat nimic pentru el. "Nu cred că meritam lucrul acesta, fiindcă l-am iubit enorm de mult... dar se pare că această dragoste nu a însemnat nimic pentru <<Vocea României>> :) Nu regret nimic din ce am făcut, regret faptul că am iubit persoana de lângă mine mai mult decât pe mine... şi am dat orgoliul la o parte crezând că pot avea o familie fericită, chiar şi copii."
Andreea Mantea le-a cerut scuze fanilor că nu va mai posta timp de câteva zile pe Facebook: "Pentru că mă simt foarte rău, îmi cer scuze faţă de voi, dar nu voi posta vreo câteva zile pe pagină. Vreau să uit de toate persoanele care mi-au făcut rău şi să mă pot bucura de viaţă, chiar dacă sunt singură acum şi nu formez un cuplu cu cineva nu e un capăt de drum, aşa este viaţa, uneori sunt clipe pe care vrei să le trăieşti pentru totdeauna şi clipe mai puţin bune... care te aduc înapoi pe pământ amintindu-ţi că tu eşti doar un simplu om ce trebuie să înveţe, să iubească, să ierte şi să uite. O zi bună !:*", a scris prezentatoarea TV.
Andreea s-a despărţit de Ştefan după ce ea a aflat că acesta a înşelat-o cu o tânără, Laura. Vedeta a rugat nişte amici din presă să-l urmărească, pentru a şti dacă bănuielile ei sunt întemeiate sau nu. Ştefan a fost surprins de paparazzi la braţul Laurei, iar Andreea i-a dat înapoi cântăreţului inelul de logodnă şi s-a mutat din apartamentul în care au locuit cu chirie.
La trei zile după despărţire, Ştefan Stan a recunoscut public că a înşelat-o.
Ștefan Stan (35 de ani) și Andreea Mantea (26 de ani) erau împreună din vara anului trecut și se pregăteau de nuntă. Ei s-au mai despărțit o dată, în luna februarie.
Foto: Mediafax