Anastacia a fost dependentă de Botox: Am realizat că trebuie să mă opresc

Cântăreața în vârstă de 47 de ani recunoaște că făcuse o obsesie pentru intervențiile estetice și explică de ce a mințit ani la rând despre vârsta ei.

Cu o ceașcă de ceai în față, Anastacia vorbește sincer despre ea cu reporterul de la Daily Mail. Ea recunoaște că devenise obsedată de injecțiile cu Botox pentru că era convinsă că astfel își menține cariera la un nivel înalt. "Eram înnebunită după Botox când aveam 30 de ani. Îmi făceam o injecție la trei luni. Dar imediat după divorț am realizat că trebuia să mă opresc", își începe destăinuirile.

Anastacia s-a despărțit de fostul bodyguard Wayne Newton în 2010.

De atunci, viața ei a intrat pe alt făgaș: "Acum îmi place să mă văd așa cum sunt. Am făcut totul prea devreme și a fost prea mult. Acum pefer să-mi prind părul în coadă. Când îl am prins, mă simt ca Anastacia tânără."

Vedeta spune că nu a mai făcut alte intervenții estetice: "Nu cred că am ceva de făcut acum, dar nici nu m-aș feri dacă ar fi nevoie. Zona asta încă se menține, cu ajutorul unui program de întreținere", explică ea, arătând spre frunte.

Solista a abordat și subiectul sensibil al vârstei sale.
La începutul carierei, ea a susținut că avea 22 de ani, când de fapt avea 30 de ani. "Am fost la o emisiune TV și trebuia să am sub 29 de ani ca să particip. Cei de la Sony nici nu m-au întrebat vreodată de asta. Am lăsat-o așa timp de câțiva ani, dar am spus adevărul când am semnat  cu altă casă de producție. M-am simțit așa de vinovată", a explicat ea. „Jurnaliștii mă întrebau când m-am născut, iar eu mă panicam.
Dar toți din industrie știau. Am crezut că am făcut ce trebuia. Dar nu știu cum pot unii să trăiască în minciună“
, spune ea.

Vedeta recunoaște că a avut o problemă cu modul în care se percepea: "Am purtat ochelari toată viața. Când am renunțat la ei, mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu felul în care arătam. Credeam că am ochii urâți. Purtam ochelari de la șase ani, iar când m-am văzut fără ei am zis că m-am distrus singură."

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
27 Noiembrie 2015