Alexandra, cei 10 instrumentişti care au însoţit-o în călătoria “La capătul lumii”, invitaţii speciali şi întreaga producţie a concertului, au transformat sala ArCuB din strada Batiște nr. 14, într-un loc al bunului simț şi al muzicii făcute bine, pentru mai mult de 90 de minute.
Versurile cântecelor, interpretarea şi proiecţiile video au creat un univers paralel pentru cei din sală. Încă de la primele cântece, feminitatea, delicateţea şi naturaleţea Alexandrei au lăsat să se simtă în sală o atmosfera caldă, de familie.
Pe scenă, alături de Alexandra, a urcat apreciatul band al acesteia format din Bobby Stoica la pian, cel care este şi producătorul albumului şi compozitorul celor mai multe dintre cântece, Adrian Flautistu la contrabas, Costin Oprea la chitară, Dan Încrosnatu la percuţii, dar şi Dan Nicolau (flugelhorn şi trompetă), Petre Stan (clarinet), Nicoleta Petre şi Alina Horez (viori), Miruna Vidican (harpă) şi Cristina Răducan (flaut), pentru a crea un sound eclectic, fresh şi foarte potrivit cu vocea artistei Alexandra Uşurelu.
"Muzica pe care Alexandra Uşurelu, Bobby Stoica şi ceilalţi excelenţi membri ai band-ului o aduc este pentru întuneric spart din loc în loc de veioze, pentru umbrele colorate ale sufletului, pentru singurătate în casă, pentru seară, pentru un pahar de vin în companie de gând molcom, pentru chipurile frumoase din noi. E o muzică de făcut tihnă pe dinăuntru", a scris imediat după concert jurnalistul şi realizatorul TV Marius Constantinescu pe contul său de Facebook.
Actorul Flaviu Crişan, un personaj ce devine foarte vizibil în proiecte speciale de muzică, a creat câteva momente spectaculoase, de înaltă ţinută, recitând pe uvertura concertului un fragment din deja celebra "Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (introducere)" de Marius Tucă, dar şi câteva scrieri personale. Dansatorul Mădălin Farc şi solistul trupei Vunk, Cornel Ilie, căruia Alexandra a ţinut să-i mulţumească pentru prietenie şi compoziţia cântecului" Când zâmbeşti" ce se află în două variante pe albumul proaspăt lansat, sunt alţi doi invitaţi care au urcat pe scena ArCuB şi au realizat momente de mare spectacol.
Printre cei care au contribuit la povestea frumoasă scrisă de Alexandra pe 9 ianuarie la ArCuB sunt şi designer-ul Simona Semen, cea care s-a ocupat de ţinutele de excepţie pe care Alexandra le-a purtat în timpul concertului, hairstylist-ul Florin Iordache şi scenograful Marcel Ivan.
"Albumul "La capătul lumii" este o călătorie a sufletului meu, cu toate trăirile lui. În ultimele luni, eu şi Bobby am muncit foarte mult pentru punerea în scenă a spectacolului de lansare a albumului, iar pentru noi toţi cei care am fost pe scenă, fiecare zâmbet, fiecare val de emoţie care a plutit în sală au însemnat cea mai frumoasă formă de încredere să mergem până "La capătul lumii" pentru visurile noastre. Am avut lacrimi în ochi la final de concert şi asta este cel mai nepreţuit moment pe care îl poate avea un artist pe scenă. Am ajuns "La capătul lumii" mele. De aici începe o nouă lume. Vă mulţumesc că faceţi parte din ea!“, a declarat Alexandra.
Vocea şi muzica Alexandrei Uşurelu a ajuns la inimile tuturor celor prezenţi care au aplaudat minute în şir în picioare la finalul spectacolului.
În curând, Alexandra va porni în turneul "LacapatullumiiTOUR", ulterior urmând să lanseze şi un DVD filmat la concertul din 9 ianuarie. Până atunci însă, puteţi găsi albumul “La capătul lumii” în toate librăriile Cărtureşti din România.