Personajele principale ale clipului sunt Alex Velea şi Iulian Moga, doi prieteni buni care aleg să meargă în viaţă pe drumuri diferite. Iulian Moga ajunge doctor, în timp ce Alex Velea este un traficant de droguri care este înjunghiat.
În finalul videoclipului, Velea este pe masa de operaţie, iar cel care trebuie să-i salveze viaţa este Moga. „Cred că în viaţă este important să urmezi calea pe care o consideri a fi cea mai bună pentru tine şi să nu te laşi influenţat de cei din jur. Să ai încredere în visul tău şi să nu renunţi, chiar dacă piedicile sunt multe“, a spus Cabron.
Filmările clipului au durat doar 20 de ore şi au avut loc pe străzile cartierului Sălăjan, la Spitalul Colentina şi în subsolul unei clădiri vechi.
Piesa „Arată-le la toţi“ este semnată de Cabron, Pacha Man şi Jazzy Jo, iar regia clipului poartă semnătura lui Iulian Moga.
(iulian.ioncea@imedia.ro)