Noul iubit al Selenei este absolvent al Universităţii din New York şi se învârte prin lumea vedetelor tinere, fiind bun amic cu modelul Gigi Hadid, scrie E!Online. Potrivit paginii sale de pe platforma LinkedIn, Sam se ocupă de vânzări şi este director de merchandising la Onia, după ce a lucrat ca merchandising asistent la Helmut Lang.
După despărţirea de Justin Bieber, presa a scris recent că Selena Gomez ar avea o relaţie cu Niall Horan, de la One Direction.
Născută în Dallas, Selena Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani şi a primit primul său rol major în 2003, în "Spy Kids 3-D: Game Over". A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producţia Disney "Wizards of Waverly Place", care a fost lansată în 2007, iar, în 2009, a câştigat un premiu Emmy, notează Mediafax.
În 2011, Selena Gomez şi-a lansat cel de-al treilea album, "When The Sun Comes Down", după ce, în 2010, cucerise fanii din toată lumea cu "A Year Without Rain", un follow-up al materialului ei discografic de debut, "Kiss & Tell". "A Year Without Rain", recompensat cu aur de Hollywood Records, i-a prezentat pe Selena şi formaţia ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină. Albumele sale s-au vândut în 2,8 milioane de exemplare, iar single-urile ei în 18,1 milioane de copii pe plan mondial.
Vedeta americană a colaborat de-a lungul anilor cu numeroase fundaţii de caritate, inclusiv cu UNICEF. Şi-a înfiinţat propria companie de producţie, July Moon Productions, în anul 2008, iar, în toamna anului 2010, şi-a lansat propria linie vestimentară, "Dream Out Loud", în colaborare cu lanţul de magazine Kmart, care include diverse articole realizate din materiale ecologice şi reciclabile. În 2011, artista şi-a lansat şi propriul parfum, care îi poartă numele.
Foto: Daily Mail
Posteaza comentariu