Ben şi Jennifer se află în prezent în statul american Georgia, unde actriţa în vârstă de 43 de ani filmează pentru pelicula "Miracles From Heaven". Ziarul New York Post, care citează o sursă din anturajul celor doi, scrie că starurile nu se despart, deşi au anunţat că divorţează. "El va rămâne cu familia lui la această nouă proprietate", a declarat persoana respectivă.
Cuplul deţine propria casă în Los Angeles, unde Ben Affleck urmează să stea într-o anexă separată, dar deocamdată acolo este în plină desfăşurare un amplu proces de renovare.
Brooke Shields şi soţul ei, Chris Henchy, au scos la închiriere casa lor, compusă din cinci dormitoare şi cinci băi, aflată la o aruncătură de băţ de reşedinţa cuplului Ben Affleck - Jennifer Garner.
Decizia celor doi de a nu sta despărţiţi a fost influenţată de copii, scrie presa americană, care arată că actorii fac eforturi să treacă peste problemele lor de dragul celor mici. "Amândoi zâmbesc şi nu arată niciun semn de supărare sau de frustrare. Joacă rolul unor părinţi fericiţi în faţa copiilor", a spus sursa citată de New York Post.
De altfel, atât Ben cât şi Jen au fost fotografiaţi purtând verighetele, semn că ruptura lor nu este totală. "Copiii reprezintă o mare parte din explicaţia faptului că ei încă poartă inelele. Vor doar ca cei mici să se simtă bine", a dezvăluit o sursă pentru revista People.
Pe de altă parte, Us Weekly scrie că Ben a adus un nou membru în familie - un căţel golden retriever, adoptat de la un centru din Pacific Palisades.
Posteaza comentariu