Adevărul despre o poză furată: Cum arată Cindy Crawford fără Photoshop

Imaginea trucată în care apărea Cindy Crawford i-a făcut mai mult bine vedetei


Cindy a spus că atunci când a văzut poza, i s-a părut de prisos să ia poziție împotriva acesteia, deoarece multe femei au apreciat-o ca pe un act curajos.

"M-a pus într-o postură dificilă. N-am putut să o critic, pentru că i-aș fi respins pe toți cei care au considerat că e ceva interesant, dar nici n-am putut să o aplaud, pentru că nu era reală. Și chiar dacă era reală, n-aș fi vrut să o văd publicată", a explicat vedeta.

"M-am simțit manipulată și constrânsă, așa că mi-am ținut gura", a adăugat ea.

Cindy nu înțelege de ce s-ar simți mai bine oamenii care se uită la o poză în care ea e urâtă: "Îmi cunosc corpul și știu că nu e perfect, dar poate că am o imagine falsă despre mine. Poate cred că arăt bine și nu-i așa. Cred că arăt mai bine decât atât. Cred că mai toate femeile sunt încrezătoare în ele."

Totuși, ea recunoaște: "Uneori, imaginile pe care femeile le văd în reviste le fac să se simtă inferioare - chiar dacă intenția n-a fost niciodată asta.
Cumva, pentru mine a fost ca o fisură în armură. Chiar dacă era reală sau nu, pentru mine conta poza aia. Nu încerc să mă prezint ca și cum aș fi perfectă"
, a mai spus Cindy.

Când fotografia trucată a devenit virală, fotograful John Russo, care lucrează cu multe celebrități, a declarat pentru ABC News că imaginea, sustrasă dintr-o ședință foto din 2013 pentru coperta ediției din Mexic a revistei Marie Claire, a fost furată sau accesată fără permisiune, apoi prelucrată și transmisă presei.
"S-a spus în mod fals că această fotografie ar fi o imagine neretușată cu Cindy Crawford. E o versiune trucată a pozei făcute de mine. Mă bucur că acest lucru a ajuns în atenția publicului și că presa a început să publice explicațiile necesare", a spus el.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
4 Septembrie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod