Starul din "Titanic" avea atunci 23 de ani. În apartamentul impunător din Manhattan au văzut împreună gala Oscarurilor din 1998, când blockbusterul cu care Leonardo a devenit star a cucerit 11 statuete. "Eram regele lumii", s-a confesat Giacchetto pentru The Hollywood Reporter. "Am proiectat gala pe perete și fiecare star care a venit atunci la New York a arătat degetul mijlociu, pentru că simțeam că Premiile erau o prostie și erau împotriva punk-rockului".
Giacchetto și DiCaprio erau foarte apropiați la sfârșitul anilor '90 și probabil că așa ar fi fost și astăzi, dacă brokerul n-ar fi băgat mâna în banii artiștilor care au avut încredere în el.
Ajuns la 51 de ani, Dana Giacchetto a trecut prin "purgatoriul" a trei ani de închisoare pentru fraudă. Printre clienții păgubiți se numără nume mari, precum solistul trupei R.E.M., Michael Stipe, Tobey Maguire, Cameron Diaz și Ben Affleck.
Cu reputația distrusă, omul pare că nu s-a lecuit: în februarie a ajuns din nou în fața instanței, fiind acuzat că a folosit cardul de credit al unui prieten, cheltuind 10.045 de dolari pentru a cumpăra lichior, un bilet de avion și mâncare. Giacchetto neagă vehement această acuzație.
Ceea ce nu respinge, însă, ba dimpotrivă, este speculația întreținută de presă, potrivit căreia el ar fi fost muza lui DiCaprio pentru rolul său magistral.Spre deosebire de traderul Jordan Belfort, care și-a recunoscut vinovăția pentru dezastrul produs și a cărui poveste este transpusă în filmul lui Scorsese despre "artizanii" crizei financiare, Giacchetto susține că nu este un hoț, deși a fost condamnat. "Eu sunt mielul de pe Wall Street", a spus el pentru The Hollywood Reporter. "Dacă n-aș fi fost reținut, aș fi putut să repar problemele. Indiferent că oamenii au pierdut bani din cauza pieței care s-a prăbușit sau pentru că eu am dat-o în bară, m-am simțit rău pentru tot ce s-a întâmplat. N-am furat bani în viața mea. De ce aș fi făcut asta oamenilor la care am ținut?", s-a lamentat el.
Posteaza comentariu