Brandi, care a avut o relație cu Wade și a dezvăluit anterior că și-a pierdut virginitatea cu el, a adăugat că nu-l crede. Ea este convinsă că Wade și James Safechuck sunt sută la sută motivați de bani. "E păcat, dar e adevărat", a punctat ea.
Documentarul "Leaving Neverland", care a avut premiera pe 25 ianuarie, la Festivalul de Film Sundance, SUA, regizat de cineastul premiat cu BAFTA Dan Reed, urmăreşte povestea lui Wade Robson şi James Safechuck, din momentul în care l-au cunoscut pe cântăreţ, aflat în culmea succesului său muzical, în anii ´80 şi la începutul anilor ´90, până în momentul în care traumele suferite în copilărie au început să se facă simţite în viaţa lor de adulţi.
Postul de televiziune HBO, căruia familia artistului i-a cerut daune de 100 de milioane de dolari, a dat publicităţii o declaraţie potrivit căreia decizia de a difuza documentarul urmăreşte să "ofere tuturor posibilitatea de a evalua filmul şi acuzaţiile prezentate fiecare pentru el însuşi".
În afara relatărilor făcute de cei doi, filmul reţine şi povestirile oferite de rudele bărbaţilor, dar şi vocea lui Jackson însuşi aşa cum apare în înregistrările trimise lui Robson.
Protagoniştii documentarului au afirmat că n-au fost plătiţi să apară în film şi că nici nu se aşteaptă la vreun fel de beneficii din acest punct de vedere.
Unul dintre cei doi bărbaţi a fost chiar martorul apărării şi a semnat o declaraţie în care nega orice agresiune, în procesul din 2005, în urma căruia Jackson a fost achitat de acuzaţiile de pedofilie.
Lui Michael Jackson i-au fost aduse numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari.
În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea tot 13 ani.
În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009
Foto: Hepta
Posteaza comentariu