A treia e cu noroc: Alejandra Silva, femeia pentru care Richard Gere merge iar la altar

Actorul american în vârstă de 68 de ani se va căsători pe 5 mai, la Washington, cu iubita lui spaniolă, Alejandra Silva, mai tânără cu 34 de ani.

Alejandra Silva, o femeie de afaceri în vârstă de 35 de ani, originară din Galicia, va deveni a treia soţie a lui Richard Gere. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu trei ani, în oraşul italian Positano, şi se vor căsători pe 5 mai în capitala Statelor Unite, anunţă cotidianul spaniol ABC, citat de Daily Mail.

Richard Gere se va afla, aşadar, la a treia sa căsătorie, după mariajul emblematic cu fostul top-model Cindy Crawford şi prima sa căsnicie, cu actriţa Carey Love, cu care are un băiat, Homer James, în vârstă de 18 ani.

În 2016, Cindy Crawford a declarat că fostul ei soţ i se pare un străin şi că mariajul lor n-a mers pentru că, la 26 de ani, ea era prea tânără pentru căsnicie.

"Cred că o parte din problema relaţiei noastre a fost că nu am ştiut niciodată dacă noi am fost iubiţi, ca o pereche, pentru că eu eram tânără, iar el era Richard Gere. Şi atunci am început să mă maturizez, dar în interior, şi e greu să schimbi natura unei relaţii când eşti deja în ea", a explicat fostul supermodel.

Alejandra Silva, 35 ani, a mai fost şi ea căsătorită, cu magnatul minier Goving Friedland, cu care un copil, Albert. În 2015, Richard Gere a venit însoţit de Alejandra Silva la premiera la Madrid a filmului "Time out of Mind".
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 Aprilie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod