A trăit pe stradă, azi e vedetă: Halsey s-a gândit să se prostitueze ca să aibă ce mânca

Cântăreața americană a dezvăluit că, la 19 ani, când dormea sub podurile din New York, s-a gândit să se prostitueze ca să aibă ce mânca.

De la tinerețea agitată, în care a trăit zi și noapte pe străzile din New York, la statutul de vedetă, Halsey a parcurs un drum plin de peripeții, în care a prins șansa care i-a schimbat existența. Totul a început când ea renunțat la colegiu, spre disperarea părinților săi, care au alungat-o din casă.

Artista americană în vârstă de 24 de ani a mai vorbit despre perioada dificilă când nu avea un acoperiș deasupra capului și a dormit sub poduri și în alte locuri în care se simtea cât de cât la adăpost.

Sâmbătă seară, la Hollywood, ea a urcat pe scena unui eveniment caritabil, Ending Youth Homelessness, și a ținut un discurs emoționant, în care a făcut o altă dezvăluire despre trecutul său.

Halsey a mărturisit că atunci când a trăit pe străzi s-a gândit să se prostitueze ca să facă rost de bani cu care să-și cumpere mâncare. "Când trăiam la New York, eram o adolescentă. Prietenii mei își primeau diplomele pentru studii, iar eu mă gândeam dacă să las un străin să pătrundă în mine ca să am cu ce să-mi plătesc următoarea masă.
Nu pentru că făcusem ceva rău, nu pentru că părinții nu mă iubeau, ci pentru că mă iubeau foarte mult. O serie de circumstanțe m-au adus în acea poziție și i se putea întâmpla oricui"
, a spus ea pe scena evenimentului.

Halsey a adăugat că deși sună interesant să poată spune că s-a transformat din homeless în vedetă pop, ea nu dorește ca oamenii să ajute persoanele defavorizate pentru că acestea ar putea ajunge celebre cândva: "N-ar trebui să ajutăm oamenii pentru că ne gândim că există posibilitatea ca ei să se transforme în vedete.
N-ar trebui să-i ajutăm pentru că ei pot face ceva, ci pentru ceea ce sunt chiar acum."
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod