După o vară destul de lungă şi de călduroasă, a venit toamna, iar odată cu ea reîncep şi emisiunile de divertisment. Cea mai mare surpriză a acestui sfârşit de an este, de departe, revenirea lui Teo Trandafir în televiziune, la Kanal D. Din 9 septembrie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.45, Teo le dă întâlnire telespectatorilor cu divertismentul de calitate în show-ul care îi poartă numele, „Teo Show“. Cântăreţi, artişti, personalităţi din toate domeniile, oameni care au într-adevăr ceva de spus vor fi invitaţi la întâlnirea cu publicul şi cu cea mai iubită vedetă din România, Teo Trandafir.
„Vrem să arătăm că se poate, că există speranţă, că România e o ţară în care se nasc în fiecare zi copii care vor fi educaţi altfel decât noi, că noi înşine putem să ne educam zi de zi în aşa fel încât, la un moment dat, să fim la înălţimea copiilor noştri şi să le lăsăm o ţară în care se poate zâmbi pe stradă“, a spus Teo.
O altă vedetă care a decis ca în această toamnă să se întoarcă în televiziune este Gabriela Cristea. Vedeta a semnat tot cu televiziunea Kanal D, acolo unde a început deja să prezinte emisiunea „Te vreau lângă mine“. Show-ul a revenit pe micile ecrane de ieri, 2 septembrie, şi este transmis de luni până vineri, de la ora 13.15.
Şi cei de la Pro TV au încercat să dea o lovitură concurenţei, televiziunea din bulevardul Pache Protopopescu schimbând numele emisiunii „Happy Hour“, prezentate de Cătălin Măruţă. Show-ul se numeşte, din acest sezon, „La Măruţă“, iar prima ediţie din noul sezon a avut loc ieri, 2 septembrie, printre invitaţi fiind Bianca Drăguşanu şi Victor Slav. Emisiunea de la Pro TV este zilnic, de luni până vineri, de la ora 17.30.
Emisiunea „WOWbiz“, de la Kanal D şi-a modificat şi ea componenţa. Show-ul, care a reînceput de aseară, nu o mai are în echipă pe Andreea Mantea, care a fost înlocuită cu Adelina Pestriţu, dar a câştigat-o pe Ana-Maria Barnoschi, asistenta lui Liviu Vârciu de la „Roata norocului“. „WOWbiz“ este de la ora 22.15, de luni până joi.
„Mireasă pentru fiul meu“, „Neatza cu Răzvan și Dani“, „Acces direct“ și „Un show păcătos“ sunt show-urile care dau startul grilei de toamnă şi la Antenei 1. Dacă „Mireasă pentru fiul meu a început de sâmbătă, 31 august, toate celelalte trei emisiuni au redebutat ieri, 2 septembrie.
Tot la Antena 1, în această toamnă vor mai fi şi show-urile „Te cunosc de undeva“ (începe pe 14 septembrie), „Next Star“ (din 19 septembrie, ora 20.30), „Icomedy“ (cu Mihai Bendeac, din 20 septembrie, ora 20.30), „X Factor“ (din 22 septembrie, ora 20.30), dar şi „Top Chef“ şi „Totul e permis“ (ambele vor fi lansate în luna octombrie).
Poate cel mai aşteptat serial al toamnei, „Suleyman Magnificul“, revine pe micile ecrane din această seară, de la ora 20.00, la Kanal D. Cel de-al treilea sezon al serialului readuce în atenţia publicului personajele puternice, intrigile pasionale şi luptele pentru supremaţia geopolitică, costumele şi decorurile impresionante care au făcut din această producţie un adevărat fenomen de televiziune.
La Kanal D mai puteţi viziona în această toamnă emisiunile „Draga mea pritenă“, „Autobuzul lui Vârciu“, „Roata norocului“, „Jumătatea mea ştie“, „Faci faţă, faci bani“ şi „D-Paparazzi“.
Din 4 septembrie, la Pro TV va debuta o nouă emisiune, „Patru nunţi şi-o provocare“, care va fi difuzată de la ora 20.30, în fiecare zi de miercuri şi joi. Tot la Pro TV va reîncepe în această toamnă şi emisiunea „Vocea României“, care nu va mai fi difuzată marţea, ci luni sau sâmbără. Şefii de la Pro TV au decis ca marţea să fie difuzată emisiunea „Celebrity Masterchef“, show culinar în care concurenți sunt vedetele.
Din 13 septembrie, Prima TV lansează Killer Karaoke, un show prezentat de Ştefan Stan, în care concurenți trebuie să cânte printre păienjeni, șerpi sau câini de atac. Emisiunea va fi difuzată în fiecare vineri de la 20.30.
Tot în această toamnă, postul Acasă TV lansează o nouă telenovelă românească, „Îngeri pierduţi“. Diana Dumitrescu, Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină, Andreea Ibacka, Augustin Viziru şi mulţi alţii îi aşteaptă pe telespectatori în faţa micilor ecrane din 9 septembrie, de la ora 20.30.