Shannen Doherty, care a obţinut celebritatea globală datorită serialului Beverly Hills 90210, extrem de popular şi în România anilor '90, a pierdut bătălia cu cancerul mamar diagnosticat în 2015. Actriţa avea 53 de ani. "Cu cea mai mare durere anunţăm decesul actriţei Shannen Doherty. Sâmbătă, pe 13 iulie, a pierdut bătălia cu această boală cu care se lupta de mulţi ani", a declarat impresara actriţei pentru revista People, citată de Variety.
În 2020, actrița (pe atunci în vârstă de 48 de ani) anunța în emisiunea "Good Morning America", difuzată de postul american de televiziune ABC News, că suferă de cancer în stadiul 4, la trei ani după ce terminase tratamentul și fusese declarată supraviețuitoare.
Diagnosticul era terifiant. În stadiul 4, cancerul se răspândise și în alte zone ale corpului, iar șansele de supraviețuire erau foarte mici.
Shannen Doherty a fost diagnosticată prima dată cu cancer de sân în 2015. După doi ani de tratament, boala a intrat în remisie. "E o pastilă amară pe care trebuie s-o înghit. Sunt blocată. Sunt cam speriată", a adăugat, cu lacrimi în ochi.
Vedeta a adăugat că a dorit să demonstreze că oamenii diagnosticați cu cancer în stadiul 4 "încă mai au de trăit". "Viața noastră nu se termină când primim diagnosticul. Mai avem un pic de trăit", a spus ea.
"Am zile în care spun: „De ce eu?". Apoi îmi spun: <<Păi, de ce nu eu? De ce ar merita altcineva asta și eu nu. Nimeni nu merită asta>>", a dezvăluit Shannen în emisiunea de la ABC.
- Citește și: Drama prin care trece Shannen Doherty: Ce șanse de vindecare mai are vedeta bolnavă de cancer în stadiul 4
Actriţa a fost diagnosticată cu cancer de sân în februarie 2015. Analizele au indicat că tumorile s-au răspândit în sistemul limfatic, iar în mai 2016 a suferit o operație de mastectomie la un sân. Ea a urmat şedinţele de chimioterapie şi radioterapie, dar a apelat și la abordări neconvenţionale.
Pe parcursul luptei sale cu cancerul, Shannen Doherty și-a ținut fanii la curent cu starea sa de sănătate și cu progresele pe care le reușea, pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine prin ce trec bolnavii care se confruntă cu această maladie.
În ianuarie 2017, Shannen Doherty mărturisea, într-o postare pe Instagram, că tratamentul este chinuitor, dar nu se dă bătută.
În 2018, la un an după ce cancerul de sân cu care a fost inițial diagnosticată a intrat în remisie, actrița a suportat și o mastectomie parţială.
Shannen Doherty a devenit celebră graţie rolurilor Brenda Walsh din serialul "Beverly Hills, 90210" şi Prue Halliwell din serialul "Farmece/ Charmed".
Actriţa s-a căsătorit cu fotograful Kurt Iswarienko în 2011. Acesta este cel de-al treilea mariaj al vedetei americane, care a mai fost căsătorită de două ori, cu Rick Salomon şi Ashley Hamilton. Ambele căsnicii au durat mai puţin de un an.
Foto: Hepta