Povestea de iubire dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși a fascinat generații la rând. Faptul că două dintre cele mai mari personalități ale României s-au îndrăgostit nebunește de la prima vedere a aprins imaginația oamenilor. S-a scris mult despre iubirea lor, însă nu întotdeauna adevărul.
Sculptorul Constantin Brâncuși s-a născut la data de 19 februarie 1876 în Hobița, România, și a murit la data de 16 martie 1957 la Paris. Brâncuși a fost pionier al sculpturii abstracte moderne. El a reușit ceea ce puțini sculptori au avut intuiția să facă înaintea lui - a dorit să surprindă în creațiile sale esența lucrurilor, stărilor și sentimentelor.
„Arta trebuie să fie realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulți numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporția interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile”, spunea artistul.
Brâncuși a iubit cu aceeași pasiune cu care a creat. El a trăit de-a lungul anilor numeroase povești de iubire, iar una dintre cele mai cunoscute este cu faimoasa Maria Tănase, „Edith Piaf a României”, care era cu 37 de ani mai tânără decât el.
Poate unul dintre principalele elemente comune ale celor doi artiști, care a și reușit să-i aducă împreună și să ducă la nașterea poveștii lor de iubire, era dragostea lor pentru arta populară românească. Puritatea vieții simple, a țăranului român, le-a insuflat dorința de a crea și de a face cunoscut spiritul românesc în întreaga lume. Devenit un sculptor faimos, Brâncuși trăia la Paris „ca la țară”. Artistul își întâmpina prietenii din înalta societate franceză în atelierul său cu țuică de prune și preparate tradiționale românești, servite în strachini de lut. Și nimic nu îi stârnea mai mult dorul de țară decât cântecele Mariei.
„Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu... Auzi? Mă-nțelegi?”, menționează avocatul și scriitorul Petre Pandrea în cartea sa „Brâncuși: amintiri și exegeze” (1967).
Relația dintre cei doi mari artiști este plină de mister. Petre Pandrea susținea că Maria Tănase și Constantin Brâncuși și-au început povestea de iubire la Paris, atunci când au participat la Expoziția din Paris în anul 1938. Însă „Exposition Internationale des Arts et Techniques dans la Vie Moderne” din Paris a avut loc în anul 1937, iar Maria Tănase nu a participat.
„Brâncuși a cunoscut intim pe Maria Tănase… (…) Cu Brâncuși s-a întâlnit la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la Expoziția din Paris, din 1938, pe care o serveau sub diriguirea lui D. Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă, cu invective din partea neichii Costache, care afirma, în final, obosit, că nu-i mai place cântecul Mariei Tănase, care nu cântă, ci doar bocește”, scria Petre Pandrea.
Istoricul Stejărel Olaru susține în cartea sa „Maria Tănase. Artista, omul, legenda” că adevărul este cu totul altul. Autorul precizează că aceasta „nu a făcut parte din grupul de muzicieni angajaţi de statul român să cânte la restaurantul românesc din cadrul Pavilionului de la Paris. Afirmația că cei doi s-au întâlnit anterior anului 1939, la Târgu Jiu sau la Paris, este falsă", susține istoricul.
Cei doi artiști s-au întâlnit o singură dată, în 1939, în timpul Expoziției Universale din SUA, iar Stejărel Olaru își bazează afirmația pe o însemnare olografă a artistei aflată la Biblioteca Academiei Române:
„Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în «Porumbarul» (cum își denumea el patul adus din atelierul de la Paris). Ploua în ziua aia – m-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea ca să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit. Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară.”
Cântăreața a vorbit despre întâlnirea cu Constantin Brâncuși într-un interviu acordat în trenul spre Târgu Jiu, în anul 1962, jurnalistei Rodica Florea:
„Era fermecător! Lui nea Costache i-am cântat în atelierul de la New York. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit. A venit războiul și nu l-am mai întâlnit ca să-l adorm din nou în cântec. Dar la Gorj este prezent în opera lui și-l iert că nu s-a întors, căci traversa pusă de profani peste «Sărutul» din zăvoi ca să-i împlinească opera l-a apăsat pe suflet și l-a rupt de țară. «Columna» – cum i-au denumit-o țăranii, «Scara nesfârșită» – îl poartă către infinit. Opera sa «Sărutul» are tandrețea oltenească, iar „Coloana Infinitului” e zborul sufletului său. «Masa tăcerii» din zăvoiul de pe Jiu reprezintă masa la care artistul își ospăta prietenii în atelierul său.”
Fie că a existat o poveste de dragoste între cei doi, fie că a fost doar o aventură sau pur și simplu o prietenie strânsă, Maria Tănase și Constantin Brâncuși au avut, totuși, în comun o mare iubire - arta autentică, inspirată de valorile românești și spiritul țăranului român.
Foto: Facebook; Muzeul Olteniei, Colecția Maria Tănase
Posteaza comentariu