7 vedete de la Hollywood care au trecut prin multe tragedii: Demi Moore a păstrat până acum un secret dureros

Celebre și bogate, au acum tot ce-și doresc. Viața acestor vedete nu a fost, însă, ferită de tragedii.

Oamenii îi admiră, în invidiază, îi copiază. Au bani, sunt celebri, sunt frumoși. Dar dacă afli prin ce au trecut înainte de a cunoaște succesul, vei descoperi că nu prea ai de ce să-i indiviezi: nimeni n-ar vrea să fi fost în locul lui Charlize Theron când a văzut cu ochii ei o crimă comisă de mama sa.

Clipele cumplite pe care le-au trăit i-au marcat pentru totdeauna, iar unii au găsit abia acum puterea de a vorbi despre aceste experiențe nefaste.
1 din 8

Rose McGowan

Vedeta s-a născut la Florența, într-o familie de americani, Daniel și Terry. Tatăl ei era managerul diviziei italiene a unei secte intitulată Copiii lui Dumnezeu și toți membrii familiei erau membrii acestei organizații. Secta le interzicea orice contact cu lumea exterioară - nu aveau voie să se uite la televizor, să citească ziare și erau ținuți în încăperi întunecate.

Dar nu asta era partea cea mai rea - secta încuraja relațiile sexuale între membrii ei. Când David Berg, cel care conducerea gruparea, a vrut să implice și copiii în actele sexuale, tatăl lui Rose a realizat că trebuie să caute o scăpare - și-a luat soția și fiica de nouă ani și au fugit în SUA.

Părinții s-au despărțit, iar Rose a rămas cu mama. Odată, unul dintre iubiții femeii a decis să profite de fata de 14 ani și a concins-o pe mama ei că era traficantă de droguri. Rose a fost internată într-o clinică, dar a reușit să scape și a fugit la bunica ei.

La 16 ani, McGowan a plecat și de acolo și a început să locuiască cu prietenul ei. A avut slujbe mărunte de chelneriță și casieră. Când iubitul său a murit, a dormit de câteva ori pe stradă. În ciuda tuturor necazurilor, la 17 ani ea a intrat la școala de artă din Seattle și apoi și-a început cariera în actorie.

În 2007, ea a trăit o altă tragedie. Rose a suferit un accident auto, iar cioburile din parbriz i-au sărit în față. Câteva bucăți i-au pătruns în ochi. Operațiile i-au refăcut chipul, dar acum nu mai arată ca înainte.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod