7 oameni celebri și obiceiurile lor matinale: Ce fac în fiecare dimineață ca să aibă succes

Pe lângă banii de care dispun, oamenii de succes au multe lucruri în comun. De exemplu, primul lucru pe care îl fac este să înghită o broască. De fapt, este o expresie care înseamnă că sunt pregătiți să se împace cu cel mai greu lucru de făcut pe ziua respectivă, relatează Bright Side.

Rutina matinală a celebrităților include și fixarea unui program echilibrat care îi ajută să se împartă între muncă și familie.
Dar fiecare are un lucru pe care îl face mai întâi dimineața pentru ca toată ziua să se simtă în formă și să aibă randament.

Bright Side dezvăluie care sunt obiceiurile matinale ale oamenilor celebri și cum îi ajută acestea să se bucure de succes.

Barack Obama: Evită cafeaua

Fostul președinte al Statelor Unite este excepția de la regulă în societatea modernă: nu este un băutor constant de cafea și nu simte nevoia să-și înceapă ziua cu această băutură nelipsită pentru majoritatea covârșitoare a oamenilor. Ca să se hidrateze și să-și accelereze metabolismul, el preferă ceaiul verde, sucul de portocale și multă apă.
Obama are două reguli care îi guvernează rutina matinală - nu ratează mișcarea și nu sare peste micul dejun. Evitarea cafelei dimineața nu-i afectează nivelul de energie, chiar dacă doarme doar cinci ore pe noapte și face exerciții cardio imediat după ce se trezește.

Jennifer Aniston: Se trezește devreme

Probabil că știi că toți oamenii de succes se dau jos din pat dis de dimineață, iar actrița nu face excepție. În fiecare zi în care muncește ea se trezește la 4.30 și își ritualul matinal: se spală pe față cu apă și săpun, bea apă caldă cu lămâie și meditează 20 de minute. Trezitul devreme îi permite să-și înceapă repede ziua și să câștige timp pentru ea înainte de a se apuca de lucru.

Oprah Winfrey: Meditează

Beneficiile meditație sunt binecunoscute - ajută la reducerea stresului, îmbunătățește productivitatea, crește creativitatea și menține starea de bine. De aceea, Oprah obișnuiește să includă meditația în rutina sa zilnică.
Vedeta își începe fiecare dimineață cu 20 de minute meditând, chiar și în weekenduri sau în vacanțe. Ea spune că astfel se încarcă cu speranță, un sens al împlinirii și o bucurie deplină. Dacă se grăbește, ea reduce meditația la doar 10-12 minute, dar face două ședințe pe zi.

Jessica Alba: Face mișcare cu prietenele

Toți oamenii de succes cunosc importanța mișcării. Și dacă nu o faci dimineața, șansele de a exersa mai târziu scad simțitor pe măsură ce trec orele, îndeosebi când se lasă seara și nivelul de energie scade. Nici dimineața devreme nu-i ușor, când știi că poți să te mai bucuri nițel de căldura patului.
Jessica Alba a găsit o soluție pentru această situație - ea obișnuiește să se antreneze dimineața cu prietenele sale. Asta o motivează să se dea jos din pat și să facă sport cu plăcere. Deși nu-i plac exercițiile fizice, actrița recunoaște că acestea o ajută să reducă stresul, iar prietenele o țin motivată când fac yoga sau merg la sală împreună.

Mark Zuckerberg: Elimină opțiunile

Desigur, întotdeauna este bine să ai opțiuni, iar pentru unii așa ceva rămâne un lux. Dar când te grăbești dimineața, prea multe alegeri mai mult te încurcă și-ți răpesc timp prețios - să stai minute în șir să te gândești cu ce te îmbraci sau ce să mănânci îți poate distruge ziua înainte ca aceasta să înceapă. De aceea, mulți oameni de succes au eliminat voluntar luarea decizii, simplificându-și rutina zilnică.
Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este Mark Zuckerberg. Fondatorul companiei Facebook are 20 de tricouri gri identice în dulap, ca să nu-și piardă timpul gândindu-se cu ce se îmbracă. Lipsa de opțiuni îl ajută să obosească făcând alegeri și să se concentreze pe afaceri.

Kate Hudson: Se spală pe față cu apă rece ca gheața

Vedeta a adoptat acest obicei matinal care o ajută să se trezească de la un makeup artist cu care a lucrat și care i-a spus că apa rece este benefică pentru ten.
Kate folosește un bol plin cu cuburi de gheață și puțină apă. Ea ia gheață și apă cu ambele palme și încearcă să le țină cât mai mult lipite de față. Acest ritual o trezește numaidecât, dar îi conferă și un ten strălucitor.

Lea Michele: Face un duș cu aburi

În fiecare dimineață, după ce bea o ceașcă de cafea, Lea Michele face un duș cu aburi fără să se grăbească, chiar și în cele mai aglomerate zile, pentru că asta o ajută să scoată toxinele din corp și să-și curețe pielea.
Când face duș, actrița își exfoliază pielea de două ori și începe cu o curățare uscată, folosind un amestec de ulei de cocos, zahăr brun sau sare de mare și ulei de măsline.