7 femei care au ratat șansa de a fi în locul ducesei Meghan: De ce s-au despărțit de Prințul Harry
Înainte de a o cunoaște și de a o cere de soție pe Meghan Markle, cel mai dorit burlac din Marea Britanie și probabil din lume a fost lăsat baltă de câteva femei frumoase. Niciuna dintre ele nu s-a dovedit dispusă să renunțe la viața pe care o duceau pentru a-i fi alături lui Harry, asumându-și un statut care le impunea numeroase obligații.
Site-ul eBag Fashion le prezintă pe femeile care au dat cu piciorul șansei pe care Meghan Markle n-a ratat-o.
Site-ul eBag Fashion le prezintă pe femeile care au dat cu piciorul șansei pe care Meghan Markle n-a ratat-o.
Chelsy Davy
A fost prima iubire a lui Harry și cea mai serioasă pe care el a avut-o înainte de a o cunoaște pe Meghan. Cu suișuri și coborâșuri, relația lor a durat din 2004 până în 2011 și s-au despărțit în 2011, la scurt timp după nunta lui William și Kate Middleton.
Una dintre problemele cu care s-au confruntat Chelsy și Harry a fost atenția permanentă a presei. "A fost foarte greu. Nu mă puteam descurca cu asta. Eram tânără, încercam să fiu o fată normală și era oribil", a povestit ea.
Cei doi au păstrat legătura și au făcut o ultimă călătorie împreună în Africa de Sud, în 2015.
Una dintre problemele cu care s-au confruntat Chelsy și Harry a fost atenția permanentă a presei. "A fost foarte greu. Nu mă puteam descurca cu asta. Eram tânără, încercam să fiu o fată normală și era oribil", a povestit ea.
Cei doi au păstrat legătura și au făcut o ultimă călătorie împreună în Africa de Sud, în 2015.
Cressida Bonas
Harry și Cressida au fost împreună de doi ani, între 2012 și 2014, și se spunea că s-ar fi logodit. S-au despărțit fiindcă Cressida nu era pregătită să renunțe la cariera sa și să respecte protocolul regal. "Cressida era la fel de interesată să intre în familia regală pe cât fusese și Chelsy, adică mai deloc", a spus o sursă din anturajul lui Harry.
Mollie King
Prințul Harry a fost văzut de câteva ori cu cântăreața Mollie King, cu care a petrecut prin cluburi și a participat la diverse evenimente. Dar aventura lor n-a ținut mult, fiindcă Harry a aflat că ea vorbea cam mult despre escapadele lor nocturne.
Florence Brudenell-Bruce
Florence este un model care prezintă lenjerie și s-a numărat printre primele iubite ale prințului. Relația lor s-a încheiat când Harry a plecat în Statele Unite pentru a urma un stagiu de pregătire în zboruri cu elicopterul.
Natalie Pinkham
Natalie este prezentatoare de sport și l-a cunoscut pe Harry în 2006. În acelai an, imaginile ale cuplului au apărut pe internet și au aprins zvonurile despre o relație. Sursele citate de presă susțineau că Harry era înnebunit după ea, dar Natalie a insistat că erau doar prieteni.
Caroline Flack
Harry și prezentatoarea show-ului "X Factor" s-au cunoscut în 2009, dar s-au despărțit repede, când presa a aflat de relația lor. Caroline nu era genul cu care Harry să iasă în față și nici ea nu era pregătită pentru valul imens de interes pe care l-ar fi declanșat tabloidele și televiziunile.
Emma Watson
Au existat unele zvonuri conform cărora Harry era foarte interesat de Emma și imediat după ce aceasta s-a despărțit de iubitul ei de atunci, el a văzut ocazia de a intra pe fir. Numai că actrița nu dorea să renunțe la cariera sa și l-a refuzat politicos, scrie eBag Fashion.
MAI MULT DESPRE:
dragoste, relatie, iubire, casatorie, nunta, foto, logodna, fotografii, poze, imagini, celebritati, viral, Printul Harry, Meghan Markle
Pe aceeasi tema...
- Și bogații stau la coadă: Bill Gates a așteptat la rând pentru un burger
- Să curgă băutura! Cel mai ingenios suport pentru sticlele de vin
- Pensionarul care și-a făcut o casă de hobbit: Arată exact ca în „Stăpânul inelelor“ - FOTO
- Dieta inimii frânte: Cât a slăbit o tânără după o despărțire dureroasă
- Ultima atracție din Las Vegas: Nuntă în capela pentru Instagram