Poate că zilele toride de vară se lasă încă aşteptate, însă anotimpul estival şi-a intrat deja în drepturi. O parte dintre vedetele noastre au profitat de primele zile de vară pentru a pleca deja într-o vacanţă relaxantă, în timp ce altele încă îşi fac planuri. Care sunt destinaţiile pe care le preferă în această perioadă, află în continuare!
1. Alina Sorescu s-a relaxat în Grecia
Acesta a fost primul sejur pe care cuplul Sorescu-Ciucu l-a petrecut peste hotare de la venirea pe lume a fetiţei lor, care a împlinit 5 luni pe 12 iunie.
2. Silviu Prigoană îşi duce băieţii în Bulgaria şi Germania
După ce a petrecut câteva zile de poveste în Cluj şi la Salina Turda, unde i-a dus pe Eduard (4 ani) şi pe Maximus (6 ani) pentru a face aerosoli, soţul Adrianei Bahmuţeanu se gândeşte deja la următoarele vacanţe de vis pentru cei doi prichindei ai săi.
Afaceristul a spus că îşi va duce băieţii într-o vacanţă de 10 zile în Bulgaria, după care, în august, cei trei vor zbura către Germania. "Programul îl vor face băieţii, eu doar voi fi la dispoziţia lor. Vom face exact ce-şi vor dori ei", a spus Silviu Prigoană, citat de Libertatea.
3. Tanzania, destinaţia exotică preferată de Raluca Lăzăruţ
Prezentatoarea ştirilor Kanal D a ales, pentru vacanţa din această vară, o destinaţie exotică, taman pe continentul african, unde vedeta va avea programul presărat cu activităţi inedite. "În concediul din această vară voi merge în Tanzania, 10 zile. Deja mi-am planificat activităţile pe care le voi face acolo: 3 zile voi escalada Kilimanjaro, iar o săptămână voi fi în Zanzibar, în safari", a povestit, pentru Pro TV Magazin, Raluca Lăzăruţ.
4. Ducu Ion a sărbătorit pe Riviera Franceză
La sfâşsitul lunii mai, Ducu Ion anunţa că va fi tătic, iubita sa, Ioana Blaj, fiind însărcinată. Pentru a sărbători marele eveniment, producătorul a plecat cu iubita sa într-o vacanţă pe Riviera Franceză, în staţiunea Juan-les-Pins.
5. Nicolai Tand s-a îndrăgostit de Portugalia
Recent, bucătarul Nicolai Tand şi-a dus familia într-o vacanţă în superba Portugalie şi, potrivit propriilor spuse, s-a îndrăgostit iremediabil de bucătăria locală, dar şi de oamenii calzi pe care i-a întâlnit.
"De curând am vizitat Portugalia. De ziua Monicăi am decis să facem o scurtă călătorie şi, mes amis, tare fain a fost. Tare faini sunt oamenii acolo. Ne-au cucerit. La fel şi bucătaria lor. Simplă şi gustoasă. Au un fel de mâncare format din caracatiţă şi cartofi fierţi sfărâmaţi cu mâna. Numai atât! Nimic altceva. Te tăvăleşti pe jos de buni ce sunt", a povestit Nicolai Tand.
6. Remus Nica rămâne în ţară
Remus Nica are în plan o călătorie prin ţară, alături de familia sa, în concediul de vară. "Îmi aştept copiii, să petrecem vacanţa împreună. Nu ne-am hotărât încă unde vom merge, dar vom călători prin România", a declarat prezentatorul emisiunii "Cireaşa de pe tort" de la Prima TV.
7. Camelia Bălţoi ţinteşte către o vacanţă în ţările nordice
Camelia Bălţoi ştie unde vrea să îşi petreacă vacanţa de vară: în ţările din Nordul Europei. "Este singura zonă de pe continentul nostru pe care nu am apucat, încă, să o vizitez. M-am ambiţionat să călătoresc cu maşina (cu avionul simt că nu "exploatez" suficient locurile) şi sper să am timp pentru tot itinerariul", a spus prezentatoarea ştirilor sportive de la Digi Sport 1.
7 destinaţii de vacanţă preferate de vedetele din România
La începutul lunii, Alina Sorescu, împreună cu soţul ei, Alexandru Ciucu, fetiţa lor, Elena Carolina, şi bunicii micuţei au plecat în concediu în însorita Grecie.