7 bărbați celebri care adoră rolul de tată: Sunt topiți după copiii lor!

Celebri, talentați și familiști: acești bărbați celebri sunt foarte legați de copiii lor și le fac toate nazurile.

Au milioane în conturi - milioane de dolari și de fani, se bucură de succes, iar cariera lor e în ascensiune, dar nu uită niciodată că în viața lor cel mai mult contează familia. Iar copiii sunt cea mai prețioasă sursă de relaxare și principalul motiv de mândrie.

În showbiz există nu doar burlaci cuceritori, care trăiesc din aventură în aventură, ci și familiști convinși.

În ciuda programului foarte ocupat și a presiunii mediatice pe care o suportă, acești actori și cântăreți se simt foarte bine în rolul de tătici și încearcă tot timpul să fie cât mai apropiați de copiii lor: se implică în educația lor celor mici, au grijă să nu le lipsească nimic, dar, mai ales, își petrec timpul cu ei, se joacă împreună și se simt foarte legați de copiii lor.

Bright Side ne dă exemplul unor tați celebri care sunt topiți după copiii lor.

Dwayne Johnson

Fostul luptător profesionist de wrestling este un tip sensibil, cucerit de fiicele lui, Simone, Jasmine Lia și Tiana, și își petrece tot timpul liber cu ele. Fata cea mare îi calcă pe urme și a intrat în lumea wrestlingului, iar Dwayne o susține pe deplin.

John Legend

Cântărețul american are doi copii - o fată, Luna, și un băiețel, Miles. De câte ori are ocazia, se joacă cu ei și postează pe internet imagini cu cei doi copii, inclusiv când lucrează, iar cei doi năzdrăvani dau buzna peste el.

Will Smith

Cei trei copii ai actorului, Trey, Jaden și Willow, îi calcă pe urme, dar asta nu înseamnă că starul le asigură tratament preferențial. Deși ține enorm la ei, Will Smith vrea să se asigure că se pot descurca singuri și că talentul le poate asigura un viitor, nu numele celebru. El îi iubește enorm și îi susține în tot ceea ce fac.

Ryan Phillippe

Chiar dacă Ryan Phillippe și Reese Witherspoon s-au despărțit acum doi ani, el îi adoră pe Ava și Deacon. Cei doi actori au căzut de acord asupra custodiei comune și își petrec vacanțele împreună.

Jason Momoa

Starul din "Aquaman" e renumit pentru devotamentul cu care se dedică familiei sale. El are doi copii, Nakoa-Wolf Manakauapo Namakaeha Momoa și Lola Iolani Momoa, dar este și tatăl vitreg al modelului Zoë Kravitz, cu care se înțelege foarte bine. Deși este foarte ocupat, Jason e prezent cât mai mult posibil alături de copiii lui și încearcă să-i învețe o mulțime de lucruri care le pot fi utile - se dau împreună cu skateboard-ul, dar fac și ascensiuni pe perete, aruncări cu topoarele și trag cu arcul. Starul încearcă permanent să fie un tată mai bun, iar rezultatele se văd în pozele cu copiii lui.

Jeff Goldblum

Actorul a intrat mai târziu în clubul tăticilor celebri, dar a căpătat repede experiență și știe să-i adoarmă repede pe micuții lui ca să dea apoi fuga la un eveniment important. Starul căsătorit cu Emilie Livingston are doi fii, Charlie Ocean și River Joe.

Jared Padalecki

Starul din serialele "Fetele Gilmore" și "Supernatural" și soția lui, actrița Genevieve Cortese, au trei copii: Thomas, în vârstă de opt ani, Austin, în vârstă de 7 ani, și o fiică, Odette, în vârstă de trei ani. Jared a fost destul de ocupat în ultimii 15 ani, însă cariera nu l-a împiedicat să-și facă timp pentru copiii lui.