N-a fost o afacere bună, dar cel puțin a făcut un gest frumos. 50 Cent a dat 18,5 milioane de dolari pe casa imensă din Farmington, Connecticut, pe care a cumpărat-o în 2007 de la Mike Tyson, iar acum abia a luat 3 milioane. Starul a decis să doneze suma organizației sale caritabile, G-Unity Foundation, care are ca scop are ca scop îmbunăţirea vieţii pentru comunităţile sărace şi dezavantajate din Statele Unite, anunță TMZ.
Cu o suprafaţă de 4.645 de metri pătraţi, casa imensă dispune de facilităţi ieșite din comun: 21 de dormitoare, 25 de băi, 9 bucătării, o piscină interioară, un cazino, un club de noapte, studio de înregistrări, spaţiu de aterizare pentru elicoptere şi un heleşteu.
50 Cent a încercat de mai multe ori să scape de proprietatea care se întinde pe 6,8 hectare făcând reduceri repetate de preț, apoi i-a dat-o fostei sale soții, Monica Turner, în contul partajului lor, dar aceasta i-a vândut-o înapoi, în schimbul a 4,1 milioane de dolari, potrivit People.
Rapperul 50 Cent, în vârstă de 43 de ani, al cărui nume real este Curtis Jackson III, a cunoscut succesul în 2003, cu albumul de debut "Get Rich or Die Tryin'". Acesta s-a vândut în 15 milioane de exemplare în toată lumea, devenind unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice rap din toate timpurile, notează Mediafax. Cel mai recent material de studio al său este "Animal Ambition", care a fost lansat în 2014.
În 2005, rapperul premiat cu Grammy a avut un rol în filmul "Totul pentru bani/ Get Rich or Die Tryin'", inspirat din viaţa lui, apoi a fost distribuit în drama de război din 2006 "Home of the Brave", dar şi în thrillerul "Ţinutul gheţurilor/ The Frozen Ground" (2015), în care joacă alături de Nicolas Cage şi John Cusack. Cel mai recent film în care a jucat este "Frăţia hoţilor/ Den of Thieves", lansat în 2018.
Foto: Daily Mail, Hepta
50 Cent și-a vândut conacul cu 21 de dormitoare. A pierdut 15,5 milioane de dolari, dar va dona toți banii - FOTO
Rapperul american a vândut proprietatea pe care o deținea în statul american Connecticut pentru 3 milioane de dolari. El va dona suma încasată organizaţiei sale caritabile, G-Unity Foundation.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu