5 vedete voluptuoase care se mândresc cu formele lor

Ariel Winter, actrița din serialul de succes "Modern Family", a învățat să-și aprecieze corpul, deși mulți au criticat-o spunând că este grasă

Christina Hendricks

Actrița din serialul "Mad Men" a fost numită în urmă cu câțiva ani de un critic de modă drept "o femeie mare, într-o rochie mare". Dar vedeta nu a părut deloc deranjată de remarca nepotrivită. "Da, aș fi fericită să am cu câteva kilograme mai puțin. Dar atunci când mă uit la fotografiile cu mine mi se pare că sunt frumoasă", a spus Christina.

Ariel Winter

Deși are numai 18 ani, Ariel Winter se confruntă deja cu cometariile dure la adresa aspectului său fizic. Actrița din serialul de comedie "Modern Family" face față cu brio sutelor de remarci negative care îi sunt adresate pe rețelele de socializare. "Pot să postez o fotografie în care mă simt bine, iar 500 de oameni vor comenta cât de grasă sunt și că sunt dezgustătoare", a spus Ariel într-un interviu. Cu toate acestea, adolescenta reușește să dea un exemplu tinerelor din întreaga lume păstrându-și încrederea în sine și fiind mândră de formele sale. 

Beyonce

Fluctuațiile de greutate ale celebrei cântărețe au atras numeroase comentarii răutăcioase din partea presei sau a fanilor. Deși a fost afectată de ceea ce se spunea despre corpul său, Beyonce a reușit să transforme emoțiile negative în muzică. Cântăreața a compus "Bootylicious" pentru a le încuraja pe fetele și femeile din întreaga lume să-și accepte și să-și iubească formele.

Jennifer Lopez

Posteriorul lui Jennifer Lopez este deja legendar și a stârnit admirație, dar și critici răutăcioase. Cu mult timp înainte ca un posterior voluminos să fie considerat o calitate, Jennifer a fost nevoită să audă de nenumărate ori că are "un fund prea mare și șolduri imense", așa cum a fost descrisă una dintre fotografiile sale în costum de baie. Dar vedeta este cât se poate de fericită cu formele sale. "Am fund, am sâni și am forme feminine. Nu văd de ce mi-aș dori să fie altfel. Urăsc să mă uit în reviste și să văd modele atât de slabe încât par triste, parcă așteptând ca cineva să le ofere o masă bună", a declarat Jennifer potrivit shape.com.

Drew Barrymore

Pentru că și-a făcut debutul la Hollywood la o vârstă fragedă, Drew Barrymore este cât se poate de obișnuită cu criticile la adresa corpului său încât a devenit imună la tot ceea ce aude. "Aș prefera să am câteva kilograme în plus și să mă bucur de viață decât să-m fac griji tot timpul pentru greutatea mea", a spus actrița într-un interviu. 
MAI MULT DESPRE: vedete, forme, actrite