5 vedete care s-au despărţit de Pro TV de-a lungul anilor. Află de ce!
Chiar dacă Adrian Sârbu, directorul trustului, a ştiut să atragă vedetele în ograda sa, au existat şi celebrităţi care s-au despărţit de Pro TV.
Roxana Ciuhulescu a renunţat la televiziune
Vedeta de la Pro TV a anunţat, în prima zi a acestei săptămâni, că că părăsește postul Pro TV, după 13 ani de la prima ei apariție pe „sticlă“. Roxana Ciuhulescu a scris luni pe blogul ei că pleacă de la Pro TV, dar nu a optat pentru o televiziune concurentă, ci se va dedica unor proiecte din domeniul auto. Chiar şi aşa, Roxana a spus că este posibil ca în viitor să revină în televiziune.
„A sosit momentul să-mi iau rămas bun de la Pro TV. A fost poate cea mai dificilă decizie a vieţii mele şi nu, n-am luat-o în urma unui impuls de moment, ci am cântărit-o 18 luni. Probabil că se vor specula multe idei pe seama plecării mele din cel mai mare trust media, însă ce pot să vă spun este că niciodată n-am să vorbesc de rău acest trust, ba din contră, am numai cuvinte de laudă la adresa lui. Este foarte posibil că în viitorul apropiat să semnez şi cu o televiziune, neexcluzînd şi reîntoarcerea mea în Pro TV“, a scris Roxana Ciuhulescu.
Roxana Ionescu a trecut de la Pro TV la Antena 1
Roxana Ionescu şi-a făcut debutul în televiziune la Antena 1, atunci când a apărut alături de Dan Negru la emisiunea „Ciao Darwin“ şi a primit renumele de „Mama natură“. Odată cu primul sezon al emisiunii „Vocea României“, frumoasa vedetă a devenit asistenta lui Pavel Bartoş. „Vocea României a fost pentru mine o adevărată schimbare de look şi de stil, care m-a încântat şi care va rămâne în mintea oamenilor“, spunea în trecut Roxana Ionescu.
Din păcate pentru vedetă, în sezonul doi al emisiunii nu a mai fost asistenta lui Bartoş, deoarece era implicată în emisiunea „Dansez pentru tine“, pe care a şi câştigat-o. Ea a fost înlocuită cu Nicoleta Luciu, însă spectatorii şi telespectatorii i-au simţit lipsa, deoarece Nicoleta nu s-a ridicat niciodată la nivelul Roxanei.
„Cred că lucrurile se întâmplă cu un scop, nimic nu este întâmplător. Poate destinul are alte planuri cu mine. Îi doresc Nicoletei mult succes, e o experienţă foarte frumoasă şi sunt convinsă că o să se bucure de ea. Ar fi fost foarte solicitant, pentru că la «Dansez pentru tine» eu lupt din tot sufletul pentru visul lui George“, a spus Roxana Ionescu atunci când a fost întrebată de ce nu mai este asistenta lui Pavel Bartoş.
După experienţele de la „Vocea României“ şi „Dansez pentru tine“, Roxana Ionescu a ales să se întoarcă la Antena 1, acolo unde a fost asistenta lui Pepe la emisiunea „Splash! Vedete la apă“.
Teo Trandafir a plecat de la Pro TV pentru a fi aproape de Vîntu
Teo şi-a început cariera în anul 1993, la Pro FM. În anul 1994 a trecut la Tele 7abc, acolo unde realiza, alături de Mircea Badea, o emisiune matinală. După trei ani a ajuns la Antena 1, unde avea două emisiuni, tot alături de Mircea Badea.
Viaţa lui Teo Trandafir avea să se schimbe însă în anul 2000, atunci când ajungea din nou în trustul Media Pro. Ea a realizat, timp de şase ani de zile, mai multe emisiuni la Pro TV, după care a decis să plece la Romantica TV, post care făcea parte din Realitatea Media, deţinută de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. După aventura de la Romantica, Teo a ajuns la Prima TV, unde nu a avut succes, alegând ca la sfârşitul anului 2008 să se retragă din televiziune.
Ulterior, vedeta avea să afirme că a fost o prostie plecarea ei din Pro TV, însă acum cariera ei poate fi relansată, după ce a semnat cu postul Kanal D, acolo unde va prezenta o emisiune începând cu toamna acestui an.
Florin Călinescu a plecat de patru ori de la Pro TV
Actorul născut în anul 1956 a intrat în media la începutul anilor '90, cu emisiunea „Duminicile celor singuri“, de la Radio Pro FM.
Actorul nu a făcut parte din echipa Media Pro atunci când s-a lansat televiziunea Pro TV, însă odată ajuns la postul deţinut de Adrian Sârbu, a avut un succes de necrezut. Florin Călinescu a moderat emisiuni precum „Te uiţi şi câştigi" şi „Chestiunea Zilei", în cadrul cărora au apărut şi celebrele replici „Floriiiiin Călinescu" şi „Cu mânuţele astea două...". El a devenit foarte cunoscut între anii 1996 şi 2000, atunci când era realizatorul emisiunii „Chestiunea Zilei“, difuzată în prime-time.
În anul 2001 a părăsit postul Pro TV, alegând funcţia de director general al postului Tele 7abc, care era în plină restructurare. În anul 2003 revine la Media Pro, unde realizează emisiunea „Procesul Etapei“, însă în anul 2004 părăseşte din nou trustul.
Se întoarce în Pro TV în anul 2007, dar după un an pleacă din nou, deoarece a candidat la alegerile parlamentare din partea Partidului Naţional Liberal, în colegiul nr. 4 din Argeş, pentru un fotoliu de senator. A pierdut alegerile şi ulterior a plecat din PNL.
În toamna anului trecut, Florin Călinescu ajunge pentru a patra la Media Pro, televiziunea datorită căreia a devenit unul dintre cei mai importanţi oameni din media românească. El a fost actor principal în serialului de comedie „Tanti Florica“. „Faptul că interpretezi un rol de femeie te obligă din când în când să vezi lucrurile mai în profunzime şi să încerci să înţelegi mai bine sentimentele unei femei singure, care are o casă de întreţinut“, a declarat actorul.
După terminarea serialului, Florin Călinescu şi-a încheiat din nou conturile cu postul Pro TV.
Mugur Mihăescu a avut mai multă libertate la Kanal D
Mugur Mihăescu şi colegii lui de la „Vacanţa mare“ părăseau, în anul 2007, postul Pro TV, pentru a trece în tabăra turcilor de la Kanal D. La acea vreme, cel supranumit „Garcea“ spunea că la Kanal D are mai multă libertate în privinţa producţiei şi în gestionarea fondurilor alocate acesteia, dar şi mai mult entuziasm.
Cu toate că a fost plătit mult mai bine decât la Pro TV, dar nu a avut aceleaşi audienţe, părăsind până la urmă şi postul Kanal D, Mugur Mihăuescu a spus că nu regretă deloc că a părăsit televiziunea lui Sârbu. „Ar fi culmea să încep să-mi regret viaţa. Nu regret nici o zi din viaţa mea! Toată lumea ne întreabă asta, într-un fel sau altul. De ce nu-i întreabă pe fotbalişti atunci când se mută de la un club la altul? Iar dacă o să-mi spuneţi că acest club care e acum Kanal D nu este de talia Pro TV, vă reamintesc că acum trei ani CFR Cluj juca în liga a treia“, spunea, în anul 2008, comediantul.