5 vedete care au făcut călătorii religioase pentru a-şi găsi liniştea sufletească
2 din 6
Cătălin Botezatu s-a relaxat în Sri Lanka
La începutul acestui an, Cătălin Botezatu fusese dat dispărut, tabloidele anunţând că designerul se află într-un sanatoriu din străinătate. Zvonurile nu au fost confirmate, iar atunci când Bote s-a întors în ţară, misterul a fost elucidat.
„Am ajuns într-un moment din viaţă în care simţi că ai nevoie de o detaşare totală pentru a-ţi regăsi echilibrul sufletesc prin meditaţie. Nu e vorba aici de nici o depresie, ci de o misiune de regăsire prin penitenţă, retragere şi reculegere. M-am decis brusc să fac acest lucru. Am căutat în templul hindus din Kandy statuia care o reprezintă pe Parvati, zeiţa despre care se spune că aduce noroc în dragoste. M-am rugat să-mi întâlnesc dragostea adevărată, acea persoană care să mă iubească pe mine ca om, cu toate calităţile şi defectele mele“, a spus Cătălin Botezatu, care fusese plecat în Sri Lanka.

Comentarii (1)
Nu e bine s ate rog unui yeu, yeite pentru dragoste...noi ca si crestini avem Dumnezeul adevarat si daca vrem Lui sa ne rugam, si faca-Se voia Lui
Posteaza comentariu