5 indicii că relaţia dintre Bianca Drăguşanu şi Victor Slav este o făcătură

Cel mai mediatizat cuplu al acestui an este, de departe, cel format din Bianca Drăguşanu şi Victor Slav. Cei doi au anunţat la începutul lunii ianuarie că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar de atunci presa este non-stop cu ochii pe ei.

Bianca şi Victor apar pe prima pagină a ziarelor aproape zilnic, iar dacă nu sunt în tabloide, cele două vedete sunt prezente la televizor, în cadrul emisiunilor de divertisment. Atunci când ştiu că sunt filmaţi sau fotografiaţi, cei doi se poartă frumos unul cu altul, însă există şi momente care demonstrează că relaţia lor ar putea fi una regizată.

Lui Victor nu îi place mediatizarea


La sfârşitul lunii ianuarie, după ce Bianca Drăguşanu şi Victor Slav au vorbit la televizor despre cum au ajuns să formeze un cuplu, Anda Adam a fost invitată la „Un show păcătos“ pentru a-şi spune părerea în legătură cu noua relaţie a fostului ei iubit.

„M-a surprins mai ales că ceea ce ura el cel mai mult face acum. Pe Victor îl enerva până şi aglomeraţia. El era un tip retras, căruia nu-i plăcea să-i fie încălcată intimitatea. Şi lucrând în cadrul jurnalului de ştiri, ei au un regim special. PR-ul lor este mult prea strict cu apariţii de genul acesta sau aranjate. Noi dacă doream să aranjăm ceva, nu  puteam pentru că dăuna trustului“, a spus Anda Adam, despre mediatizarea excesivă a cuplului Victor-Bianca.

Iniţial au negat relaţia


Informaţii conform cărora Victor Slav şi Bianca Drăguşanu formează un cuplu au apărut, pentru prima oară, la sfârşitul anului trecut, când cei doi au filmat împreună pentru Revelionul de la Pro TV. Atât Victor, cât şi Bianca, au negat că ar avea o relaţie, însă în momentul în care au văzut că presa insistă cu acest subiect, s-au decis să recunoască faptul că sunt împreună. Acest lucru a venit, foarte posibil, la insistenţele Biancăi, despre care se ştie că este dependentă de apariţiile televizate.

„Bianca, dacă nu scriu ziarele două zile de ea, îl ia pe fraierilă ăsta şi îl pune să-şi facă genţile. Îi zice «Fraiere, ia şi tu două genţi şi pleacă». Se mai despart joi si se împacă sâmbătă, iar în noaptea de duminică fac sex“, a spus, în vara anului trecut, Dan Capatos, despre Bianca Drăguşanu şi iubitul ei de la acea vreme, fotbalistul Adi Cristea.

Majoritatea fotografiilor din Italia nu demonstrau că cei doi se iubesc


Bianca Drăguşanu şi Victor Slav au petrecut o mini-vacanţă împreună la Roma, acolo unde au fost filmaţi şi fotografiaţi de paparazzii de la Cancan. Bianca şi Victor spuseseră că pleacă în Italia pentru un proiect profesional comun, dar din cauza fotografiilor şi filmuleţelor apărute în presă, cei doi iubiţi nu au mai putut să ascundă relaţia pe care o au.

Însă, în majoritatea fotografiilor, Bianca şi Victor nu mergeau la braţ, ci separat. Doar în câteva fotografii cei doi se ţineau în braţe sau se sărutau, dar în acele poze se putea observa că ochii vedetelor erau îndreptaţi către aparatul foto, parcă pentru a se asigura că sunt fotografiați în cele mai tandre poziții.

„Ce făcătură de doi lei cu Bianca şi Victor. Aia cu Bote a mai păcălit câţiva, dar asta e pentru mai mult decât naivi. Ce «surprinşi» au fost amândoi când au aflat că au imagini cu ei din Italia“, a scris inclusiv Carmen Pleşea, pe contul ei de Facebook.

Victor este foarte tandru doar atunci când ştie că este filmat


Prezenţi în urmă cu o săptămână la un eveniment monden, Victor şi Bianca s-au purtat ca doi îndrăgostiţi. El a fost foarte protector şi galant cu iubita lui, iar la plecare, odată ajunşi la maşină, i-a deschis mai întâi portiera Biancăi, şi abia apoi a urcat şi el în autoturism, la volan.

Flacăra iubirii pare însă stinsă atunci când în preajma celor doi nu este nicio cameră de filmat. Sau cel puţin nu o văd ei. Tot săptămâna trecută, când Bianca s-a întors de la Timişoara, Victor a aşteptat-o la aeroport pe iubita lui. Neştiind că acolo este prezentă şi presa, prezentatorul de la Pro TV a fost destul de rece. Cu toate că până la urmă i-a văzut pe reporteri, Victor nu şi-a schimbat comportamentul. El i-a luat bagajul Biancăi, l-a pus în portbagaj, iar apoi s-a urcat în maşină. Victor a vorbit foarte puţin cu ea şi nici măcar nu a sărutat-o pe vedetă.

Ea vrea copii, el nici măcar nu se gândeşte la familie


Bianca Drăguşanu a mărturisit recent că îşi doreşte să rămână gravidă şi că se gândeşte tot mai mult la viitor. „Voi vrea şi eu copii. Doi, trei, nu ştiu. Victor mă surprinde în fiecare zi. Simplul fapt că îmi aduce o floare mă face fericită. Da, cred că mi-am găsit jumătatea“, a spus vedeta.

Spusele ei sunt însă contrazise de Victor Slav. Întrebat dacă se gândeşte la nuntă, prezentatorul de la Pro TV a avut un răspuns neaşteptat. „Ce nuntă? N-am înţeles întrebarea. Cum să ne căsătorim când eu nici măcar nu am dus-o acasă la părinţi şi nici eu nu i-am cunoscut pe ai ei? Suntem abia de două luni împreună“, a spuns Victor.

28 Februarie 2013