4 vedete din România care au încercat să se sinucidă. Din ce motive?
Nicoleta Luciu a vrut să se arunce de la balcon
Nu doar o dată, Nicoleta Luciu a vorbit despre problemele din viaţa ei. Ea a afirmat că, atunci când a fost însărcinată, a fost diagnosticată cu Zona Zoster şi s-a gândit să se sinucidă.
„Refuz să cred că am intrat vreodată în viaţa mea în depresie, deoarece sunt un om controlat. Am avut şi Zona Zoster - am trăit cea mai cruntă durere pe care o poţi duce, timp de două săptămâni. De multe ori mă întrebam dacă n-ar fi mai bine să mă arunc de la etaj“, a spus Nicoleta Luciu.
Naomy a înghiţit un pumn de pastile
Săptămâna trecută, imediat după ce au fost anunţaţi cei 15 finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision 2015, Naomy a încercat să se sinucidă, deoarece nu făcea parte din acest grup de finalişti.
Dacă anul trecut a fost fericit că a ajuns în finala naţională, în acest an transexualul a fost dărâmat de decizia juriului. Din câte se pare, el a luat un pumn de pastile, în speranţa că va muri, însă a reuşit să supravieţuiască şi să treacă peste momentul greu.
Andreea Bălan a vrut să moară în urmă cu 10 ani
La sfârşitul anului trecut, impresarul Marius Gavrilă a făcut o dezvăluire incredibilă despre Andreea Bălan. El a afirmat că, în urmă cu aproximativ 10 ani de zile, artista a încercat să se sinucidă şi a ajuns la un spital din Ploieşti, în stare gravă.
"Andreea Bălan a fost internată la un spital din Ploieşti. Putem să scoatem la iveală ce a făcut în urmă cu zece ani", a spus impresarul.
Mama vedetei a confirmat că artista a avut probleme, însă nu a dorit să facă mai multe declaraţii. "Toată lumea are probleme, mai mari sau mai mici. Andreea a avut o problemă strictă de-a ei", a spus aceasta.
Mariana Roşca a vrut să-şi pună capăt zilelor din cauza unor decepţii
La sfârşitul anului trecut, Mariana Roşca, fosta blondă a lui Irinel Columbeanu, a afirmat că în trecut a încercat să-şi pună capăt zilelor.
"Au fost nişte proleme, decepţii. Eu mi-am lăsat toată viaţa, familia şi toţi prietenii ca să urmăresc omul pe care am crezut că-l iubesc. Avea să fie coşmarul vieţii mele, dar nu pentru că el nu m-ar fi iubit. Am avut aceste tentative ca să mă pedepsesc pe mine, pentru că nu acceptam să fi fost atât de prostită de către cineva, în persoana fostului meu logodnic. De două ori chiar am încercat să-mi pun capăt zilelor. A treia oară soacra mea mi-a dat o pastilă de somn şi a lăsat folia lângă pat. Eu adormeam, mă trezeam, mai luam o pastilă, iar apoi iar adormeam, mă trezeam şi luam o pastilă până când am terminat folia. Aveam halucinaţii", a spus aceasta.