4 vedete care au pătimit de pe urma hoţilor. Ce au păţit?
Minodora a ajuns acasă în timp ce hoţii îi furau din vilă
Zilele trecute, Minodora şi soţul ei au avut un adevărat şoc. Ei au fost plecaţi de acasă timp de 30 de minute, iar atunci când s-au întors, au descoperit că locuinţa lor fusese spartă. Mai mult decât atât, cei doi l-au şi văzut pe hoţ, deoarece acesta a sărit pe geam atunci când Minodora a ajuns acasă.
„Azi nu am pus alarma, am lipsit doar 30 de minute. Cineva a ştiut că noi nu suntem acasă, iar eu ştiu cine este! Vreau să văd dacă au luat ceva, apoi sunăm la poliţie“, a spus soţul Minodorei.
Iulia Albu, prădată în Italia
Luna trecută, Iulia Albu a fost în Italia, pentru a asista la Milano Fashion Week. Din păcate pentru ea, aceasta a rămas fără un bagaj în care se aflau lucruri în valoare de câteva mii de euro.
„Mi-au furat bagajul. L-am lăsat în maşina celor de la Max Mara, cu care am plecat, şi hoţii ne-au spart maşina şi mi-au furat bagajul. La Milano, în centru“, a spus Iulia Albu.
Delia a rămas fără oglindă la maşină
La sfârşitul anului trecut, Delia a trăit pe pielea ei ceea ce locuitorii din Bucureşti au păţit cel puţin o dată în viaţă: i s-au furat oglinzile de la maşină.
Delia s-a plâns de acest lucru pe Facebook, unde a scris şi mesajul: „Ţara care te învaţă adevărata şoferie. Arta de a conduce fără oglinzi“.
Lui Florin Halagian i s-a furat cutia poştală
Unul dintre cei mai cunoscuţi antrenori din fotbalul românesc a avut parte de neplăceri la începutul acestui an. Casa lui a fost vizitată de hoţi, dar, pentru că nu au reuşit să intre în locuinţă şi să fure ceva, aceştia au plecat cu cutia poştală.
„E lumea amărâtă rău. Mie mi-au luat cutia în care primeam corespondenţa. Ce or face cu ea? O vând la altul, pe o friptură“, a spus Florin Halagian, potrivit ziarului Fanatik.