29 de ilustrații despre eroii care înfruntă noul coronavirus: Secvențe din viața complicată a celor care își fac datoria

Poate că din afară, din confortul casei, e ușor să judecăm și nu întotdeauna socotim drept. Aceste desene redau eforturile celor care își fac datoria, uneori și cu mâinile goale, în lupta contra COVID-19.

Nimeni nu se aștepta ca 2020 să fie atât de greu. Anul în care COVID-19 a oprit Pământul și ne-a băgat pe toți în case (bine, nu chiar pe toți), anul în care am pierdut multe dintre avantajele libertății - cinematografele, barurile, stadioanele, muzeele, sălile de fitness, parcurile, mall-urile și multe alte locuri în care ne petreceam timpul s-au închis sub amenințarea noului coronavirus.

În această lume anchilozată care nu știe, deocamdată, cum să se descurce în izolarea impusă și încearcă să se adapteze cât de cât, un artist a decis să ne arate că există lucruri mai importante acum pe care trebuie să le prețuim: sănătatea, solidaritatea și respectul pentru sacrificiile celorlalți.

Alireza Pakdel, un artist iranian în vârstă de 39 de ani, a realizat o serie de ilustrații emoționante care reflectă lupta de multe ori inegală a celor aflați la datorie cu inamicul invizibil care a împânzit planeta, noul coronavirus.

Desenele sale, publicate pe Instagram și pe Facebook, surprind realitatea dură în care muncesc medicii, asistentele, polițiștii, pompierii. Ei sunt protagoniștii acestor ilustrații și merită să le respectăm munca, scrie Bored Panda.

Citește și: Când va fi gata un vaccin pentru coronavirus: Răspunsul pe care îl caută toată omenirea


Pakdel reușește să sublinieze într-o manieră remarcabilă spiritul de solidaritate, empatia și grija pentru semeni.

Personajele sale întruchipează diferite emoții și situații imaginare care reflectă realitatea de zi cu zi: un grup de doctori care opresc ceasul în așteptarea vaccinului izbăvitor de care are nevoie întreaga lume, un doctor și o asistentă încercând să rupă lanțul coronavirusului care a prins mâna unui pacient și alt doctor care se sacrifică pentru a apăra un grup de pacienți de virusul mortal.

Merită să privești aceste ilustrații și să meditezi puțin, lăsând la o parte șuvoiul copleșitor de știri din aceste zile, pentru a-ți întări puțin echilibrul interior, destul de șubred în aceste vremuri grele.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.