20 de oameni care au niște părinți grozavi: Au cu ce se mândri toată viața!

Ne place sau nu, suntem o parte din părinții noștri, indiferent de ceea ce simțim noi - fie că avem același zâmbet, fie că avem ochii sau părul lor sau poate aceleași gesturi, moștenirea lor continuă să trăiască prin noi. În pofida percepției greșite, din păcate tot mai larg răspândită, că generația părinților noștri este depășită, oamenii care au acum peste 60 de ani continuă să ne uimească cu realizările lor și își câștigă respectul prin ceea ce au făcut în viață: unii studiază și dețin aptitudini și cunoștințe uluitoare, unii participă la competiții sportive extenuante, alții au un spirit inovator ori sunt artiști desăvârșiți.


Dacă lumea de azi consideră că generațiile trecute nu mai sunt cool, ei bine, Bored Panda ne arată că situația stă cu totul invers - copiii părinților din aceste imagini pot doar să viseze să reușească ceea ce făceau părinții lor.

Privind fotografiile vechi de familie, 20 de oameni au realizat că părinții lor erau mult mai cool decât ei. Și sunt foarte mândri să ni-i arate și nouă așa cum erau atunci.

Mama mă ținea în brațe în timp ce își scria teza de master la un Macintosh Classic II (1991)

1969, Vietnam: Tata își făcea selfie înainte ca selfie-urile să devină o modă

Mama, la 15 ani, fumând la un concert Allman Brothers cu o mână ruptă, la Watkins Glen '73

Mama pilota elicopterele armatei în anii '80

Mama stătea în mâini pe două skateboard-uri, în anii '80

Tata l-a dat gata pe Chuck Norris

Mama, la Academia de Poliție, în 1984

Mama mea, însărcinată, la un punct de control al armatei, încercând să ajungă acasă - Berkeley, mai 1969

Tata plonja în apă de pe „aripa“ unui submarin aflat în Pacific, în vara anului 1983

Tata și mama lui, medic veterinar, cu un pui de leu pe care l-au crescut timp de doi ani. Imagine din 1959

Tata (în față), în Vietnam, în 1971. Nu a știut de poza asta până când am descoperit-o eu din întâmplare pe internet. A început să plângă când a văzut-o

Mama era detectiv criminalist în anii '80

Tata cutreiera Anglia și toată Europa cu motocicleta lui - 1973

Mama a fost voluntar al Crucii Roșii în Al Doilea Război Mondial. Și a avut și emisiunea ei de radio care era transmisă în zona Pacificului, în 1944

Tata pescuia... pe un submarin nuclear în 1966

Părinții mei, în 1972, în fața magazinului lor din Paris

Mama a zburat din Saigon, Vietnam, în 1975. În anii '90 a intrat în Aviația Militară a SUA

Tata, la o pauză de o țigară în timp ce lupta cu forțele lui Saddam Hussein în anii '80

Tata, la 22 de ani, în Texas. Casetofonul era fabulos

Tata a avut prima lui slujbă la NASA