16 proprietăți luxoase ale membrilor Familiei Regale Britanice. Locuințele lor te lasă mut de uimire!
Membrii Familiei Regale se străduiesc să pară oameni cât mai simpli și obișnuiți. Iar atitudinea deschisă și prietenoasă a celor mai celebri dintre ei, așa cum sunt Prințul William și Prințul Harry, alături de soțiile lor, ne fac să credem că sunt la fel ca noi ceilalți.
Dar abia când vezi cum arată locuințele și reședințele în care trăiesc sau se relaxează realizezi, de fapt, ce înseamnă să ai sânge albastru.
Descoperă câteva dintre cele mai importante și spectaculoase locuințe ale Familiei Regale.
Dar abia când vezi cum arată locuințele și reședințele în care trăiesc sau se relaxează realizezi, de fapt, ce înseamnă să ai sânge albastru.
Descoperă câteva dintre cele mai importante și spectaculoase locuințe ale Familiei Regale.
Ducatul Lancaster
Această proprietate aduce venituri anuale de aproximativ 20 de milioane de dolari. Ducatul de Lancaster aparține Ducelui de Lancaster, care este Regina Elisabeta a II-a. Proprietatea are 18433 de hectare și se întinde pe o suprafață de cinci comitate: Lancashire, Yorkshire, Cheshire, Staffordshire și Lincolnshire.
Proprietatea aduce venituri anuale Reginei Elisabeta și este separat de Domeniul Coroanei, care este o colecție de terenuri și proprietăți din Regatul Unit ce aparține monarhului britanic, indiferent cine este acesta. Pentru că Ducatul Lancaster cuprinde câteva orașe, include în total 13 castele.
Casa Sandringham din Norfolk, Anglia
Sandringham House este palatul în care familia regală își petrece în fiecare an Crăciunul. Regina Elisabeta a moștenit proprietatea de la tatăl său în anul 1952 și este o reședință privată, deținută de familia regală. Include un teren cu o suprafață totală de 8000 de hectare.
Palatul Kensington din Londra, Anglia
Acest palat care are 547 de camere este împărțit în apartamente și birouri și este reședința oficială a Prințului William și al lui Kate Middleton, Ducesă de Cambridge, dar și a Prințului Harry soției sale, Meghan Markle, Ducesă de Sussex. William și Kate locuiesc în apartamentul 1A, care are patru etaje și 20 de camere. Renovarea acestui apartament, dacă poate fi numit astfel, a costat șapte milioane de dolari în anul 2014. Harry și Meghan locuiesc în prezent în Nottingham Cottage din cadrul Palatalui, care are două dormitoare, un living și două băi, dar se vor muta în apartamentul 1 de lângă William și Kate, care are în total 21 de camere.
Castelul Balmoral din Aberdeenshire, Scoția
Este reședința în care Regina își petrece de obicei verile. Castelul Balmoral este casa de vacanță a familiei regale, fiind o proprietate ce include un teren cu suprafață de aproximativ 20.000 de hectare și 150 de clădiri. Potrivit Prințesei Eugenie, nepoata Reginei Elisabeta, "Balmoral este cel mai frumos loc din lume". Într-un documentar despre Regină, Eugenie a spus: "Cred că bunica este cel mai fericită acolo. Cred că iubește foarte, foarte mult Highlands" (n.r. partea de nord a Scoției).
Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, Scoția
În prezent reședința oficială a reginei din Scoția, acest palat a fost inițial o mănăstire, construită în anul 1128. Proprietatea poate fi vizitată de public pe durata întregului an și include Abația Holyrood, Grădinile Palatului și Apartamentele Oficiale.
Palatul St. James din Londra, Anglia
Este locul de unde William și Kate și-au anunțat logodna în anul 2010 și locul în care Prințul George a fost botezat, în 2013. Atunci când nu este folosit de familia regală pentru evenimente speciale, palatul găzduiește evenimente caritabile.
Palatul Windsor din Windsor, Anglia
Palatul Windsor este cel care dă numele dinastiei regale care conduce în prezent Marea Britanie. Este și locul în care Prințul Harry și Meghan Markle s-au căsătotorit, pe 19 mai 2018. Regina își petrece weekendurile la Palatul Windsor atunci când acesta nu găzduiește evenimente speciale.
Casa Clarence din Londra, Anglia
Construită între anii 1825 - 1827, Casa Clarence este reședința oficială a Prințului Charles și a soției sale, Camilla, ducesă de Cornwall. Regina Elisabeta și Prințul Philip au locuit în această casă după ce s-au căsătorit, în anul 1947.
Palatul Buckingham din Londra, Anglia
Cu un număr total de 775 de camere, Palatul Buckingham este reședința oficială din Londra a reginei. Este un sediu oficial, ceea ce înseamnă că nu este o reședință privată. Include 19 camere oficiale în care membrii familiei regale își invită oaspeții în timpul ceremoniilor oficiale. Mai sunt incluse 52 de dormitoare, 188 de camere pentru membrii satff-ului, 92 de birouri și 78 de băi.
Casa Regală Craigowan Lodge din Aberdeenshire, Scoția
Află la câțiva kilometri de reședința principală de pe domeniul Balmoral, această casă construită din piatră era folosită de Prințul Charles și Prințesa Diana pe timpul verii. În prezent aici sunt găzduiți membri ai familiei regale și invitații lor.
Casa Llwynywermod din Llandovery, Țara Galilor
Prințul Charles și Camilla au cumpărat această casă imediat după ce s-au căsătorit. Are un teren de 87 de hectare și este o casă sustenabilă, ce include aparatură eficientă energetic, iluminat care economisește energie și este izolată termic cu lână. Grădinile respectă principiile agriculturii organice.
Castelul Hillsborough din Belfast, Irlanda
În prezent reședința oficială a reginei în Irlanda de Nord, Regina Elisabeta își petrecea aici sărbătorile alături de familie în anii '40. În prezent continuă să viziteze reședința care se întinde pe o suprafață de 40 de hectare ce include grădini, livezi și pajiști.
Casa Highgrove din Tetbury, Anglia
Este reședința privată a Prințului Charles și a soției sale, Ducesa de Cornwall. Publicul poate vizita grădinile impresionante ale palatului, în anumite zile ale anului.
Gatcombe Park din Gloucestershire, Anglia
Prințesa Anne, singura fiică a Reginei Elisabeta, folosește acest castel drept reședința sa de la țară. Fiica acesteia, Zara Tindall, locuiește permanent aici împreună cu soțul său și cei doi copii.
Birkhall din Aberdeenshire, Scoția
Fosta reședință a Reginei Mamă, Birkhall este în prezent locuința Prințului Charles și a Ducesei de Cornwall atunci când aceștia stau la Balmoral. Casa a fost cumpărată de Regina Victoria pentru fiul său cel mare, Prințul de Wales, devenit ulterior Regele Edward al VII-lea.
Anmer Hall din Norfolk, Anglia
Această proprietate este reședința de la țară a Prințului William și a soției sale, Kate Middleton. Este situată pe domeniul Sandringham și le-a fost oferită celor doi tineri imediat după nuntă de către Regina Elisabeta. Cuplul a locuit aici după nașterea Prințesei Charlotte. Locuința include o piscină, un teren de tenis și are zece dormitoare.