Dispariția fulgerătoare a lui Kobe Bryant, la 41 de ani, a șocat întreaga lume. Fostul baschetbalist şi fiica lui în vârstă de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă duminică, 26 ianuarie 2020, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.
Aparatul s-a zdrobit de un deal, la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles şi la 28 de kilometri de Mamba Sports Academy, destinaţia celor din elicopter.
Kobe Bryant a lăsat în urmă un gol imens. Era căsătorit cu Vanessa şi aveau împreună patru fete, Natalia, în vârstă de 17 ani, Gianna (13 ani), Bianka (trei ani) şi Capri, născută în iulie 2019.
- Citește și: Kobe Bryant a murit din cauza unei decizii riscante. Primele imagini de la locul accidentului
Gianna se pregătea să înceapă o carieră în baschet - pasionată de acest sport, urma să participe la un turneu într-o echipă pregătită de tatăl său.
Ea posta deseori pe Instagram înregistrări video în care arăta cum se antrena și spera să intre în echipa departamentului de baschet de la University of Connecticut.Kobe era un tată devotat și se mândrea cu evoluția Giannei, pe care o alinta Gigi. În 2018, el a spus în emisiunea lui Jimmy Kimmel că moștenirea sa sportivă e pe mâini bune, răspunzând comentariului unui fan care i-a transmis că trebuie să facă un băiat care să-i calce pe urme: "Am deja asta. Nu-i nevoie de un băiat."
Legați pentru totdeauna, Kobe Bryant și Gianna au fost împreună și în ultimele lor clipe de viață. Aceste imagini emoționante surprind relația lor specială.