14 actori care s-au certat în timpul filmărilor. Sarah Jessica Parker și Kim Cattrall se urăsc în continuare

6 Ianuarie 2022
Au realizat împreună filme de succes, însă pentru multe dintre aceste staruri situația de pe platoul de filmare a fost cât se poate de tensionată. Dacă unii actori au reușit să treacă peste neînțelegerile de la filmări, chiar și după mulți ani, alții se urăsc și în prezent.

Foto: Hepta

Sarah Jessica Parker și Kim Cattrall


Deși personajele lor din „Sex and The City” erau cele mai bune prietene, în realitate Sarah Jessica Parker și Kim Cattrall nu au deloc o relație bună. Cele două actrițe s-au certat de-a lungul anilor, iar Kim a postat un mesaj cât se poate de clar pe Instagram, atunci când Sarah i-a trimis un mesaj de condoleanța după moartea fratelui său. „Nu am nevoie de dragostea sau susținerea ta în acest moment tragic @sarahjessicaparker”, a scris ea pe Instagram.

Tom Hardy și Charlize Theron


Cele două staruri din „Mad Max: Fury Road” au vorbit despre tensiunea dintre ei în timpul filmărilor. Actrița a dat vina pe oboseală și presiunea cu care colegul său de platou s-a confruntat, precum și pe condițiile dificile din deșert, acolo unde a fost filmat filmul din 2015.

Freddie Prinze Jr. și Kiefer Sutherland


Prinze Jr. și Sutherland au lucrat împreună la realizarea filmului „24”, iar Prinze a declarat ulterior că întreaga experiență a fost un coșmar. „Am făcut '24' și a fost oribil. Kiefer a fost cel mai neprofesionist tip din lume. Și nu vorbesc prostii. I-aș spune-o și în față. Cred că toți cei care au lucrat cu el au spus asta”, a declarat Freddie.

Patrick Swayze și Jennifer Grey

Au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din istoria cinematografiei, în filmul „Dirty Dancing”. Dar dacă chimia dintre ei a fost una spectaculoasă în film, în realitate relația din Patrick Swayze și Jennifer Grey a fost una dificilă și tensionată. „Am avut câteva momente de tensiune când amândoi eram obosiți sau după o zi lungă de filmări. Ea era destul de emotivă și începea să plângă dacă cineva o critica. Alteori era neserioasă și ne obliga să filmăm iar și iar aceleași scene pentru că începea să râdă”, a scris actorul în memoriile sale, „The Time of My Life”.

Shannen Doherty și Jennie Garth


Cele două staruri din „Beverly Hills, 90210” au urmat același tipar ca personajele intrepretate în serialul anilor '90. „Brenda și Kelly au început ca cele mai bune prietene și au devenit rivale, iar eu și Shannen am făcut același lucru cât timp am lucrat împreună”, a spus Jennie. „Erau perioade în care ne iubeam și perioade în care ne-am fi scos ochii una alteia”, a mai spus actrița, potrivit People.

Ryan Gosling și Rachel McAdams


Au format un cuplu atât în film, cât și în realitate. Dar Ryan și Rachel nu au fost pe aceeași lungime de undă la filmările pentru „Notebook”. „Nu se înțelegeau o zi întreagă la filmări. La un moment dat Ryan m-a chemat, și erau peste 150 de persoane în acea scenă, ți mi-a spus 'Nu vrei să o iei de aici și să aduci o actriță cu care pot lucra? Nu pot să fac asta cu ea'”, a declarat Nick Cassavetes, regizorul filmului, pentru VH1.

Will Smith și Janet Hubert


Will Smith și Janet Hubert, mătușa sa din serialul „Prințul din Bel Air”, nu s-au înțeles deloc în timpul filmărilor. Tensiunea dintre ei a fost atât de mare încât Hubert a părăsit serialul.