10 vedete mult prea petrecărețe. S-au îmbătat criță!
21 Noiembrie 2017
Pentru o persoană obișnuită, o noapte de beție are ca urmare o mahmureală serioasă a doua zi dimineața. Dar în cazul unei vedete, în afară de mahmureală, rezultatul unei beții sunt fotografiile în ipostaze jenante care împânzesc site-urile publicațiilor de scandal. Iată câteva astfel de imagini care probabil că le fac și acum pe unele staruri să roșească de rușine:
Paris Hilton
Una dintre cele mai petrecărețe starlete este fără îndoială Paris Hilton. Vedeta a fost fotografiată de nenumărate ori în ipostaze de tot râsul după nopți de beție. Nu doar că este prezentă la toate petrecerile, dar în urmă cu peste zece ani Paris se afla des în compania altor vedete care au avut o pasiune pentru alcool, inclusiv Lindsay Lohan sau Britney Spears.
Katy Perry
Chiar și vedetele care nu au obiceiul de a consuma des alcool mai pot comite greșeli. Este și cazul cântăreței Katy Perry, care a fost fotografiată la un moment dat atât de beată încât abia se ținea pe picioare. Iar din combinația de alcool în exces și tocuri cui foarte înalte nu iese niciodată ceva bun, mai ales dacă ești o vedetă cu paparazzi pe urmele tale.
Ed Sheeran
Cântărețul britanic Ed Sheeran este recunoscut pentru petrecerile sălbatice pe care le dă alături de prietenii săi, care i-au fost alături înainte de a deveni un star internațional. Artistul menționează des și în versurile cântecelor sale pasiunea pentru nopțile stropite din plin cu alcool. Dar dezavantajul celebrității este acela că a doua zi oamenii din întreaga lume pot vedea fotografiile în care pari să te clatini pe picioare.
Tara Reid
O altă vedetă deosebit de petrecăreață este actrița Tara Reid. Vedeta a trecut ani la rândul printr-o etapă destul de tulbure, presărată cu dependență alcool și droguri. Nu este de mirare că fotografiile în care aceasta apare în ipostaze jenante sunt în număr atât de mare pe internet. De fapt, Tara ar putea deține fără probleme recodul pentru vedeta cu cele mai multe căzături la activ.
Christina Aguilera
În prezent, Christina Aguilera este un star respectabil și o familistă convinsă. Dar în urmă cu mulți ani, Christina era pusă pe distracții, iar petrecerile cu mult alcool se numărău printre pasiunile sale. De exemplu, în această imagine se poate observa că artista nu știe prea bine pe ce lume se află. Din nefericire pentru ea, paparazzii nu au ratat momentul.
Prințul William și Kate Middleton
Dacă nu ar exista această imagine, cine și-ar fi putut imagina că Prințul William și Kate Middleton, în prezent Ducesa de Cambridge, s-au îmbătat vreodată? În anii adolescenței, cei doi viitori monarhi ai Marii Britanii au fost cât se poate de petrecăreți, fiind complet diferiți de imaginea perfectă pe care o au în prezent.
Jessica Simpson
O altă cântăreață americană care se poate afla pe primele locuri în topul celor mai petrecărețe staruri este Jessica Simpson. Vedeta a fost fotografiată destul de des ieșind din cluburi și baruri abia ținându-se pe picioare. Noroc cu prietenii sau bodyguarzii care au susținunt-o întotdeauna, mai mult la propriu decât la figurat.
Lady Gaga
Lady Gaga a depășit perioada în care purta ținute bizare. Dar episoadele în care cântăreața americană s-a îmbătat atât de tare încât nu mai știa exact ce face nu sunt chiar atât de ușor de uitat. De exemplu, după un meci al echipei de baseball Yankees, Lady Gaga a băut peste măsură, și-a descheiat jacheta și a rămas în sutien. În momentul în care Jerry Seinfeld s-a apropiat de ea și s-a prezentat, se pare că Gaga era atât de beată încât a întrebat "Cine e boșorogul ăsta?". În mod sigur regretă momentul stânjenitor. Dacă și-l mai amintește...
Lindsay Lohan
Bineînțeles că din această listă nu putea lipsi Lindsay Lohan. Actrița se poate clasa fără probleme pe primul loc în topul vedetelor cu cele mai serioase dependențe. Lohan a avut ani la rândul probleme cu alcoolul, fiind condamnată de câteva ori pentru conducere sub influența alcoolului. Actrița a fost fotografiată atât de des în ipostaze jenante încât este de-a dreptul bizar atunci când apare trează pe covorul roșu.
Kiefer Sutherland
Fotografiile în care actorul Kiefer Sutherland apare extrem de beat sunt de-a dreptul șocante. Nu doar că bea peste măsură, dar actorul pare să nu mai știe absolut deloc ce face după ce se îmbată. Într-una dintre imaginile care demonstrează situațiile jenante în care a ajuns vedeta din cauza alcoolului îl putem vedea stând pe o canapea într-un bar, cu pantalonii și chiloții în vine.