10 vedete din anii '70 care sunt sexy şi în prezent
Trecerea anilor pare să îşi lase amprenta în mod diferit asupra fiecărei persoane. Dar unele staruri de la Hollywood demonstrează că vârsta este doar un număr şi că poţi arăta la fel de bine ca în tinereţe chiar şi atunci când ai trecut de 60 de ani. Descoperă câteva actriţe celebre încă din anii '70 care sunt la fel de frumoase şi în prezent.
Olivia Newton John
Olivia Newton John este cunoscută în special datorită rolului Sandy din celebrul film "Grease", lansat în anul 1978, în care a jucat alături de John Travolta. După acest rol care a consacrat-o, Olivia s-a reîntors la marea sa pasiune, muzica. În vârstă de 68 de ani, actriţa şi cântăreaţa australiană nu şi-a pierdut cu siguranţă frumuseţea care a făcut-o celebră.
Kate Jackson
"Îngerii lui Charlie" a fost unul dintre cele mai populare seriale TV din anii '70. Iar actriţa Kate Jackson, care a interpretat ani la rândul rolul Sabrinei Duncan este chipul pe care ni-l amintim cu toţii din celebra serie de acţiune. În prezent, Kate nu pare prea mult schimbată faţă de acea vreme, deşi au trecut peste 40 de ani de atunci!
Jane Fonda
Jane Fonda a început în forţă anii '70, câştigând primul său premiu Oscar pentru Cea mai bună actriţă, datorită interpretării rolului unei prostituate în filmul "Klute". A urmat apoi comedia "Fun with Dick and Jane", care a fost primită cu entuziasm de fanii săi. În vârstă de 79 de ani, Jane arată în continuare impecabil şi este un adevărat model pentru femeile din întreaga lume.
Lynda Carter
Din 1975 şi până în 1979, Lynda Carter a interpretat rolul principal în celebrul serial "Wonder Woman". Imaginea acestui supererou feminin va fi întotdeauna asociată cu frumoasa actriţă, acum în vârstă de 65 de ani.
Michelle Pfeiffer
Înainte de a primi rolul Catwoman, Michelle Pfeiffer era una dintre numeroasele actriţe care încercau să dea lovitura la Hollywood. Şi-a început cariera la sfârşitul anilor '70 şi s-a făcut cu adevărat remarcată în rolurile din "Scarface" sau "Dangerous minds". În vârstă de 59 de ani, Michelle rămâne una dintre cele mai frumoase actriţe de la Hollywood.
Jacqueline Bisset
Născută în Anglia, în 1944, actriţa Jacqueline Bisset a devenit un star internaţional în anii '60 datorită talentului său, dar şi a frumuseţii incredibile. Iniţial a primit roluri datorită frumuseţii sale, pentru ca ulterior să demonstreze că este deosebit de talentată. Şi în prezent, la 72 de ani, Jacqueline rămâne în continuare deosebit de frumoasă.
Susan Sarandon
Susan Sarandon a debutat în anul 1975, în filmul "The Rocky Horror Picture Show", care nu s-a bucurat de prea mult succes la momentul lansării, dar a devenit popular câţiva ani mai târziu, spre norocul tinerei Susan, care a devenit astfel cunoscută. Rolurile sale celebre sunt cele din filme clasice precum "Thelma and Louise" sau "Dead Man Walking". Talentata actriţă are în prezent 71 de ani, dar pare neschimbată.
Jaclyn Smith
Un alt "înger al lui Charlie", Jaclyn Smith a fost singura actriţă care a făcut parte din distribuţia serialului "Charlie's Angels" pe toată durata difuzării, din 1976 şi până în 1981. În 2003, vedeta a avut o apariţie şi într-un remake după celebrul serial. În prezent în vârstă de 71 de ani, Jaclyn a rămas în continuare la fel de sexy.
Victoria Principal
Rolul care a consacrat-o pe actriţa Victoria Principal a fost cel al Pamelei Ewing din celebrul serial "Dallas". Timp de zece ani a făcut parte din distribuţia acestui serial faimos, difuzat şi în România în perioada comunistă. După încheierea producţiei, Victoria a intrat în afaceri şi deţine în prezent propria companie de produse cosmetice, pe care le promovează cu succes prin exemplul personal. Actriţa are 67 de ani, dar pare de 40.
Jane Seymour
O cunoaştem cu toţii din serialul de succes "Dr. Quinn", dar sunt puţini cei care ştiu că Jane Seymour a debutat în 1973 ca "fată Bond", în "Live and Let Die" din celebra serie de filme James Bond. Deşi au trecut foarte mulţi ani de atunci, Jane Seymour şi-a păstrat intactă frumuseţea.