10 vedete care au pierdut totul, dar și-au revenit spectaculos
26 Septembrie 2017
Popularitatea uriașă și talentul nu garantează întotdeauna un succes financiar răsunător. Orice vedetă poate ajunge în pragul falimentului dacă alege să facă cheltuieli nechibzuite și investiții riscante.
Dar cu toate acestea, multe dintre starurile care au avut probleme cu banii au reușit să-și îmbunătățească situația după o perioadă tulbure. Iată câteva dintre poveștile interesante ale vedetelor care au pierdut totul, dar și-au revenit spectaculos, prezentate de BrightSide.
Dar cu toate acestea, multe dintre starurile care au avut probleme cu banii au reușit să-și îmbunătățească situația după o perioadă tulbure. Iată câteva dintre poveștile interesante ale vedetelor care au pierdut totul, dar și-au revenit spectaculos, prezentate de BrightSide.
Lena Headey
Ai putea crede că un rol important în Game of Thrones, unul dintre cele mai apreciate seriale TV din toate timpurile, este suficient pentru a-i asigura unui actor succesul financiar. Dar cu toate acestea, Lena Headey a trecut printr-o perioadă foarte dificilă cu ani în urmă, din cauza unui divorț lung și epuizant. Procesul de divorț a adus-o pe actriță în pragul falimentului personal, declarând că la un moment dat avea numai 5 dolari în cont și a fost nevoită să-și vândă locuința ca să poată plăti avocatul. Dar după încheierea acestei perioade negre, Lena s-a îndrăgostit și are un copil împreună cu partenerul său, iar situația sa financiară este mai mult decât roz datorită succesului serialului Game of Thrones, în care are un rol central.
Stephen Baldwin
La mijlocul anilor '90, cel mai tânăr dintre cei patru frați actori Baldwin a avut o problemă serioasă cu drogurile. Cu toate acestea, a reușit treptat să scape de dependență și s-a orientat către credință. În 2009, Stephen Baldwin s-a declarat falimentar pentru că nu a mai reușit să-și plătească creditele. În ciuda ghinionului și dificultăților, actorul a reușit să-și refacă viața, având în prezent diverse roluri în filme și o emisiune religioasă la un post de radio.
MC Hammer
Pe numele său real Stanley Kirk Burrell, MC Hammer este un cântăreț celebru de muzică hip hop din anii '90. Unul dintre hiturile sale faimoase este "U Can’t Touch This", care i-a adus succes pe plan mondial. Dar în 1996 MC Hammer s-a declarat falit, iar încercările sale de a reveni în industria muzicală au fost un eșec. În prezent artistul pare să-și fi regăsit norocul, reușind să obțină apariții în diverse show-uri TV și contracte cu cluburi.
Courtney Love
Văduva lui Kurt Cobain s-a confruntat ani la rândul cu dependența de alcool și droguri, ceea ce i-a afectat serios situația financiară. A fost nevoită să-și vândă casa și 25% din drepturile de autor asupra muzicii lui Cobain. În ultimii ani, Courtney a început să reia controlul asupra propriei sale vieți: încearcă să-și relanseze cariera muzicală, realizează picturi și scrie o autobiografie.
Pamela Anderson
Unul dintre cele mai mari sex-simboluri ale anilor '90, Pamela Anderson s-a luptat ani la rândul pentru a-și ține sub control siatuația financiară. Și-a vândut casele din Malibu și Sydney pentru a putea plăti taxele datorate Fiscului american. Deși în prezent nu mai are roluri importante în filme, Pamela s-a dedicat acțiunilor de caritate și activităților de protecție a animalelor.
Mike Tyson
Un boxer pe cât de faimos, pe atât de controversat, Mike Tyson a fost la un pas de a-și pierde toți banii. Și-a cheltuit o mare parte din avere pe obiecte de lux precum proprietăți enorme sau animale exotice rare. A fost și la închisoare de câteva ori, fiind acuzat de viol și agresiune. Dar în ultimii ani a început să-și refacă viața, câștigând bani din apariții în show-uri TV și filme.
Britney Spears
Idolul adolescenților din anii '90, Britney Spears a trecut printr-o căderea nervoasă în anul 2007. Nu a avut capacitatea să-și administreze singură banii și a petrecut o lungă perioadă de timp în clinicile de reabilitare pentru a scăpa de dependența de droguri. Din fericire, Britney a reușit să depășească perioada dificilă și a redevenit starul strălucitor din urmă cu mulți ani.
Lindsay Lohan
În anul 2007 revista Maxim a numit-o pe Lindsay Lohan cea mai sexy femeie din lume. În același an, actrița a intrat într-o perioadă neagră, marcată de arestări pentru conducere sub influența alcoolului. De atunci, cariera sa a intratb în declin și a fost nevoită să se mute cu mama sa pentru că nu-și mai permitea să plătească chiria. Cu toate acestea, Lindsay pare să-și fi regăsit calea în prezent, reușind să obțină iarăși roluri în filme importante.
Brendan Fraser
O carieră de succes nu înseamnă neapărat și stabilitate financiară, așa cum o demonstrează și actorul Brendan Fraser. La fel ca și Lena Heady, Brendan a trecut printr-un divorț dificil și lung. De asemenea, a fost nevoit să se retragă din activitate în anul 2012 după ce a fost rănit în timpul uraganului Sandy. În prezent, Brendan lucrează la filmul din seria "Trust" care va fi lansat în 2018.
Toni Braxton
Interpreta hit-ului "Un-break my heart" a fost nevoită la un moment dat să-și vândă toate bunurile, inclusiv premiile, pentru a-și putea plăti datoriile. Mai mult decât atât, a trecut prin această situație de două ori, în 1998 și în 2011. Dar nici problemele financiare, nici cele de sănătate, fiind diagnosticată cu lupus, nu au făcut-o să-și abandoneze cariera muzicală. Toni continuă să susțină concerte, a apărut în spectacole pe Broadway și a creat un show TV de succes.