Iar când vine vorba de etichetă și tradiții, membrii Casei Regale din Anglia au o mulțime de reguli de respectat. Și nici măcar Regina nu le poate încălca. Iată câteva dintre cele mai ciudate:
Numele de alint sunt interzise
Poate că restul lumii o numește Kate pe Ducesa de Cambridge, dar pentru restul familiei regale ea este Catherine. Aceștia nu au voie să folosească porecle sau nume de alint.
Buchetele de mireasă au o semnificație specială
Fiecare buchet de mireasă al unei membre a Familiei Regale trebuie să includă o floare numită mirt. Această tradiție datează din perioada Reginei Victoria, iar unele surse susțin că sursa florilor este chiar o plantă din grădina de peste 100 de ani a faimoasei regine.
Codul vestimentar este strict
De la pălăriile care sunt purtate la evenimentele formale și până la tiarele care pot fi purtate numai de femeile căsătorite, codul vestimentar este strcit și diferă în funcție de ocazie sau statut. Iar în cazul Prințului George, acei pantalonași trei sferturi nu sunt doar drăguți, ci semnifică faptul că face parte dintr-o clasă aristocrată.
Nu au voie să mănânce crustacee în public
Această regulă provine de la riscul mare de îmbolnăvire pe care îl prezintp adesea fructele de mare. De asemenea, familia regală este sfătuită să nu consume friptură în sânge, să bea apă de la robinet din țări străine sau să mănânce mâncăruri foarte condimentate.
Regina poate transmite mesaje ascunse folosindu-și poșeta
Dacă Regina simte nevoia să încheie o discuție care este prea lungă sau plictisitoare, își poate muta geanta de pe un braț pe celălat. Acest gest le transmite celor din stuff că trebuie să intervină pentru a încheia discuția.
În fiecare bagaj trebuie să fie o ținută neagră
Membrii Casei Regale din Anglia trebuie să aibă în bagaj o ținută complet neagră atunci când călătoresc. Există un motiv morbid în spatele acestei reguli: în cazul unui deces în familie, aceștia trebuie să aibă o ținută neagră la îndemână oriunde s-ar afla.
Jocul Monopoly este interzis
"Nu avem voie să jucăm Monopoly acasă", a declarat la un moment dat Prințul Andrew, Duce de York. "Este un joc vicios", a mai adăugat acesta.
Câinii Reginei sunt hrăniți cu preparate gourmet
Câinii din rasa Corgie pe care Regina Elisabeta a II-a îi iubește atât de mult trebuie hrăniți după reguli clare. Aceștia primesc preparate gourmet pe farfurii din argint, care le sunt servite în ordinea vârstei, primul fiind cel mai în vârstă dintre patrupezi.
Nu au voie să semneze autografe
Membrii Familiei Regale nu au voie să le ofere fanilor autografe pentru a nu exista riscul unei fraude prin semnătură. Dar au voie să facă fotografii.
Prințul Philip trebuie să meargă la doi pași în urma Reginei
Această regulă strictă este menținută pentru respectarea ierarhiei, fiind întotdeauna respectată când cuplul regal se află în public.
Posteaza comentariu