Rusalii 2020: când se sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh
Rusaliile au loc la 50 de zile după Învierea lui Iisus Hristos, sărbătorea mai fiind numită popular și Cincizecimea, din această cauză. Alte denumiri sub care mai poți recunoaște Rusaliile sunt Pogorârea Duhului Sfânt sau Duminica Mare. Cu toate acestea, titulatura de Rusalii vine de fapt de la o sărbătoare a romanilor, Rosalia, închinată trandafirilor sau rozelor și ținută în aceeași perioadă.
Conform Bibliei, la 50 de zile după ce Iisus a înviat, apostolii se adunaseră într-o casă, ce s-a umplut dintr-odată de un zgomot „ca de suflare de vânt”, iar limbi de foc i-au cuprins pe însoțitorii Mântuitorului. Duhul Sfânt a cuprins ființa Apostolilor și le-a făcut daruri. Primul dintre ele a fost cel al limbilor, oamenii sfinți putând comunica astfel cu toate populațiile pământului, pentru a împărtăși credința cea dreaptă. De asemenea, Apostolii au primit harul de a face minuni, pentru a putea să însoțească de dovezi grăitoare credința în unicul Hristos.
Evenimentele de mai sus, ce au fost descrise în „Faptele Apostolilor” (cartea a V-a a Noului Testament) sunt considerate și piatra de temelie a Bisericii creștine. Din acest moment, Apostolii erau cei care preluau de la Fiul lui Dumnezeu misiunea răspândirii credinței. Primul pas a fost reprezentat chiar de botezul celor 3000 de suflete care au asistat la predica ținută de Apostolul Petru în urma Pogorârii Duhului Sfânt. Citește continuarea pe Divahair.ro
Posteaza comentariu