Eveniment muzical de notorietate internationala, Festivalul si Concursul George Enescu, septembrie 2005

Luminilor si umbrelor celor patru secole de pictura franceza li se alatura, incepand cu seara zilei de duminica, 4 septembrie, luminile stralucitoare ale celei de-a XVII-a editii a Festivalului si Concursului International George Enescu.

Timp de doua saptamini si doua zile, pe marile scene bucurestene - Sala Palatului, Ateneul Roman, Opera Nationala si Teatrul National "I.L.Caragiale" din Bucuresti - ca si in cateva mari centre muzicale din tara - Cluj, Iasi, Timisoara si Brasov - nume mari ale vietii muzicale internationale vor cinsti personalitatea celui mai mare muzician roman prin aparitii ce merita din plin calificativul de extraordinare.


Cum ar putea fi altfel, atunci cand este vorba de Orchestra Simfonica Kirov si dirijorul ei, Valery Gergiev, de Orchestra Filarmonica din Israel condusa de carismaticul Zubin Mehta, de ansamblul cameral Saint Martin in the Fields cu Murray Perahia in dubla ipostaza de dirijor si solist, de Capela de Stat din Dresda condusa de Myung - Whung Chung, de Orchestra Filarmonica din Londra avandu-l la pupitru pe Vladimir Jurowski, de Orchestra de camera din Lausanne, dirijor si solist Christian Zacharias, de Orchestra Simfonica Radio din Stuttgart in compania dirijorului Sir Roger Norrington si a solistelor Helene Grimaud si Aura Twarowska sau Orchestra Nationala a Frantei sub bagheta lui Kurt Masur - am numit doar marile orchestre la care se adauga, in recital, interpreti ca Barbara Hendricks, Nigel Kennedy, Julia Migenes, Marjana Lipovsek, Gerhard Opitz...


Nu trebuie uitate cele doua reprezentatii cu Oedipe-ul enescian cu dirijorul Michael Boder la pupitru, in regia si decorurile semnate de Petrika Ionesco si in costumele imaginate de Catalin Ionescu Arbore, cu minunatul Esa Ruutunnen in rolul titular si nici demonstratia de virtuozitate pe care o vor face, pe scena Teatrului National din Bucuresti, Julia Migenes si colegii ei din formatia La Argentina - Tango...

Mai sunt multe de vazut si de ascultat in acest septembrie 2005 la Bucuresti, evenimente inscrise tot sub sigla Festivalului si Concursului International George Enescu. Concursul se desfasoara pe trei sectiuni, compozitie, vioara si pian.
La compozitie au fost inscrise 56 de lucrari reprezentind 23 de tari. La concursul de pian au fost admisi 30 de concurenti din 13 tari iar la sectiunea vioara, 23 de concurenti din 10 tari.

Retineti, etapele de concurs permit accesul publicului si ele se desfasoara intre 4 si 9 septembrie in Sala " George Enescu" a Universitatii Nationale de Muzica si in Sala "Studio" din incinta Ateneului Roman. Va invitam sa nu ocoliti nici Piata Festivalului unde, seara de seara, tineri artisti romani vor incerca sa demonstreze ca au si ei un cuvant de spus.

Programul de festival mai include proiectii de fim (tot in Piata Festivalului), lansari de carte, simpozionul international George Enescu, expozitii...
Dar despre tot si despre toate amanuntele, puteti citi in programul de festival ce va sta la dispozitie, zilnic, la Biroul de presa ce activeaza in incinta Salii Palatului, la primul etaj.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod