Carieră: 4 idei ca să-ţi termini repede treaba la birou

Organizarea priorităţilor este cea mai bună soluţie pentru a fi eficientă şi a duce la bun final toate îndatoririle pe ziua respectivă.
Ai senzaţia, tot mai acut, că programul de 8 ore de muncă nu îţi mai este suficient pentru a-ţi duce la îndeplinire toate sarcinile de la birou? Înainte de a lăsa frustrarea să te cuprindă, n-ar strica să pui în aplicare câteva idei menite să te ajute să îţi eficientizezi munca:

1. Stabileşte-ti priorităţile


Succesul eficientizării activităţii tale profesionale constă în buna organizare a programului. Fără un minim efort de a te organiza, îndatoririle tale vor părea mereu că nu se mai termină şi că timpul a devenit din cel mai bun prieten, un duşman de temut!

Începe, deci, prin a-ţi stabili priorităţile pentru o zi, săptămâna etc.
de lucru, cât mai din timp, în măsura în care este posibil. În fiecare zi, ar trebui să ştii din capul locului - lăsând la o parte task-urile neprevăzute - ce anume trebuie să finalizezi până la sfârşitul programului şi care sunt sarcinile majore şi/sau cele mai importante.

Apucă-te, în prima parte a zilei, de task-urile majore, inserându-le în programul tău şi pe cele urgente, dacă există. Ideea este ca, până la ora prânzului, să fi bifat deja o activitate importantă care necesită mai mult timp şi atenţie decât restul de peste zi.

2.
Nu te lăsa pe tânjală


O buna organizare implică şi un time management eficient. Până îţi intră în reflex să lucrezi rapid şi bine - cu alte cuvinte, să te concentrezi doar asupra sarcinii de lucru, nu şi a altor activităţi -, te-ai putea folosi de o alarmă. Planifică-ţi riguros programul unei zilei şi alocă fiecărei sarcini un timp predefinit - setează, apoi, alarma pentru a marca finalul fiecărui task.

Chiar dacă nu îţi va ieşi din prima, încet, dar sigur vei învăţa să îţi gestionezi mult mai bine timpul şi, astfel, să îţi termini treaba până la finele programului sau chiar mai devreme!
8 Iunie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod