S-a deschis cea de-a patra editie a Salonului de Carte din Bucuresti - Bookfest. Cel mai mare si mai cunoscut targ de carte se desfasoara in cadrul Complexului Expozitional Romexpo, in pavilioanele 13, 14, 15, 16 si 17. Iata o ocazie extraordinara de a adulmeca mirosul cartilor si de a redescoperi placerea de a citi.
Organizat de Asociatia Editorilor din Romania (AER) si cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, targul de carte se desfasoara in perioada 17-21 iunie 2009.
Accesul vizitatorilor la Bookfest se va face pe baza de bilet de intrare, care costa 5 lei, iar contravaloarea acestei taxe va putea fi recuperata integral prin achizitionarea unei carti din cadrul targului.
Cea de-a patra editie a Salonului International de Carte de la Bucuresti va gazdui, pe langa manifestarile traditionale dedicate evenimentelor editoriale, concerte si proiectii de film, cuprinzand o selectie din programul TIFF 2009.
Astfel, recitaluri live vor fi sustinute de catre trupele The Amsterdams (17 iunie, ora 18.00), Byron si Grimus (21 iunie, ora 16.00, Pavilionul 13) si Alexandrina Hristov, iar dintre filmele prezentate anul acesta la Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) vor fi prezentate noua pelicule, printre care si drama suedeza "Involuntary" (premiata la Geneva, Bruxelles si Stockholm), filmul islandez "White Night Wedding" si pelicula "Terribly Happy", realizata de doi cineasti despre care se spune ca sunt "fratii Coen ai Danemarcei".
Lansarile de carte din acest an vor fi cel putin la fel de interesante ca cele de anul trecut, fiecare editura pregatind momente speciale in care vei avea ocazia sa iti intalneasti scriitorul preferat si sa te bucuri de cartile abia iesite de sub tipar.
Bookfest 2009 poate fi vizitat dupa urmatorul program:
- Miercuri, 17 iunie - intre orele 10.00 si 20.00;
- Joi, 18 iunie - intre orele 10.00 si 20.00;
- Vineri, 19 iunie - intre orele 10.00 si 22.00;
- Sambata, 20 iunie - intre 10.00 si 20.00;
- duminica, 21 iunie - intre orele 10.00 ai 18.00.