Tocmai din această speranţă că Anul Nou va fi mai norocos, în popor au apărut de-a lungul timpului numeroase superstiţii. Dacă şi tu vrei să ai mai mult noroc in 2014, poţi ţine cont de ele.
1. Nu purta încălţăminte nouă
Ţi-ai cumpărat o nouă pereche de ghete? Nu inaugura purtarea lor chiar în ziua de Crăciun, deoarece îţi alungi norocul.
2. Nu da bani cu împrumut
Dacă vrei să ai noroc în 2014, nu da bani cu împrumut, nici de Crăciun, nici de Anul Nou.
3. Pune o nucă şi un bănuţ în apă
În ziua de Crăciun, aşază o nucă şi un bănuţ în apa cu care te speli pe faţă. Se spune că vei avea noroc tot anul şi vei fi sănătoasă.
4. Oferă un cadou
În ajunul Crăciunului, trebuie să oferi un cadou oricât de mic, dacă vrei să ai noroc în anul care vine.
5. Nu lasa o altă persoană să închidă uşa
De Crăciun, superstiţia spune că nu este bine să laşi pe altcineva să închidă uşa, întrucât îţi poate alunga norocul. Închide-o singură.
6. Agaţă vâsc la uşi
Vâscul este considerat aducător de noroc în dragoste, dar şi pe alte planuri. De Crăciun, agaţă crenguţe de vâsc la uşi, de lustră sau aşază-le pe masa festivă, iar de Revelion, sărută-ţi persoana iubită sub aceste crenguţe.
7. Aşază mac şi usturoi pe masă
Conform unei superstiţii din bătrâni, de Crăciun trebuie să aşezi câte un căţel de usturoi şi să presari puţin mac în colţurile mesei, pentru a ţine norocul în casă şi a te feri de deochi, invidie sau gânduri rele.
8. Mătură pragul casei
Se spune că dacă mături pragul casei în ajunul Crăciunului, vei avea noroc în anul care vine şi-ţi va merge bine pe toate planurile.
9. Primeşte colindători
Chiar dacă nu se mai colindă ca pe vremuri, tot este bine să primeşti colindători, deoarece cântecele de Crăciun transmit urări de sănătate, noroc, belşug şi împlinirea dorinţelor.
10. Aşază busuioc pe masă
De Crăciun, aşază pe masa festivă un fir de busuioc. Se consideră că aduce noroc şi prosperitate.
11. Păstrează bani la tine
De Anul Nou, superstiţia spune că trebuie să ai la tine o sumă de bani, dacă vrei să ai noroc şi prosperitate în 2014.
12. Primeşte un bărbat brunet în casă
În prima zi din 2014, ar fi bine să te asiguri că prima persoană care îţi trece pragul casei este un bărbat brunet. Se spune că aduce noroc şi atrage prosperitatea.
13. Nu arunca gunoiul
Pentru a avea noroc în 2014, în prima zi a Anului Nou nu trebuie să arunci nimic din casă, nici măcar gunoiul.
14. Mănâncă linte şi carne de porc, dar nu mânca pasăre
Se spune că dacă mănânci linte şi carne de porc de Anul Nou, vei avea noroc tot anul. În schimb, nu este bine să mănânci carne de pasăre, deoarece la fel ca găina, şi tu vei scormoni după noroc şi bunăstare tot anul.
15. Ai grijă să nu spargi nimic de Anul Nou
În ziua de Anul Nou, trebuie să ai grijă să nu spargi nicio farfurie şi niciun pahar, dacă vrei să ai noroc şi să-ţi meargă bine tot anul.
16. Poartă lenjerie roşie de Revelion
Culoarea roşie este aducătoare de noroc, mai ales în dragoste, aşa că de Anul Nou poartă o lenjerie roşie nouă.
17. Nu strânge masa în noaptea de Anul Nou
Conform unei superstiţii vechi, dacă vrei să ai noroc pe toate planurile în 2014, nu trebuie să strângi masa festivă în noaptea de Anul Nou. Lasă bucatele pe masă până dimineaţa.
17 superstiţii de Sărbători care-ţi aduc noroc pentru 2014
Crăciunul şi Revelionul sunt sărbătorile la care oamenii din întreaga lume ţin cel mai mult. Ele încheie un an cu suişuri şi coborâşuri şi anunţă sosirea unui an nou mai bun şi mai prosper.
De Laura Galan
20 Decembrie 2013