Un cuplu ciudat: Ea are 20 de ani, el are 60 şi a fost prieten cu tatăl ei!

A fost dragoste la prima vedere, iar el e sufletul pereche, spune o studentă care îşi apără relaţia cu un bărbat cu 40 de ani mai în vârstă, fost prieten al tatălui ei.

Leah Senibaldi, din Nashville, statul american Tennessee, şi-a întâlnit sufletul pereche, pe Ress Benson, acum trei ani, în timp ce el cânta împreună cu tatăl ei, într-o trupă. Atracţia dintre ei a fost instantanee, spune tânăra, iar cuplul plănuieşte acum să se căsătorească după ce ea îşi va termina studiile.

Leah avea 17 ani când l-a văzut prima oară pe Ress, apoi a început să ţină legătura cu el pe Facebook, dar părinţii fetei "au luat foc" când au aflat, iar ei au renunţat să mai comunice.

După un an, au reluat legătura şi au devenit mai apropiaţi. S-au mai văzut la repetiţiile trupei în care cântau Ress şi tatăl ei, iar tânăra i-a mărturisit că îl iubeşte, relatează Daily Mail.

Cei doi sunt împreună oficial de doi ani şi încă rezistă, în pofida opoziţiei vehemente a familiei fetei şi a prietenilor săi. "Mulţi se zgâiesc la noi, dar nu vrem să ofensăm pe nimeni, ne vedem de ale noastre şi le dăm altora un motiv să se holbeze. Uneori, când vedem că se zgâiesc unii la noi, ne sărutăm ca să-i facem să-şi vadă de drum, îi şocăm, dar nouă nu ne pasă, pentru că nu facem ceva greşit", a declarat Leah.

Ea a povestit cum a trăit momentul în care s-au văzut pentru prima oară: "Când ne-am întâlnit prima dată, acum trei ani, privirile noastre au rămas fixate şi nu ştiu de ce, am fugit spre el şi l-am îmbrăţişat, aşa am simţit."

"După ce părinţii au aflat că vorbeam cu Ress pe internet s-au gândit la ce era mai rău, nu voiau să mai ţinem legătura, credeau că el încearcă să profite de mine.
Mi-au interzis să mai vorbesc cu el, dar după un an sentimentele mele pentru el nu s-au schimbat şi am început să vorbim din nou. A fost greu când n-am mai ţinut legătura, mă gândeam mult la el şi în inima mea ştiam că trebuie să vorbesc din nou cu el"
, a mărturisit tânăra.

Leah este convinsă că Ress este sufletul ei pereche şi că relaţia lor a fost predestinată: "Imediat după ce ne-am întâlnit, am ştiut că-l iubesc şi de atunci nimic nu s-a schimbat, cu timpul sentimentele mele au devenit mai puternice. Este evident că ne iubim, eram meniţi să fim împreună şi de anul trecut, de când am început să ne întâlnim iar, suntem nedespărţiţi."

Între ei este o diferenţă imensă de vârstă, 40 de ani, iar Ress i-ar putea fi bunic fetei, dar ea are un argument pe care se bazează: "Părinţii încă nu-l acceptă pe Ress ca iubitul meu, sper că o vor face la un punct, până la urmă şi între ei este o diferenţă de 27 de ani."

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 August 2016