Trump e convins că ar învinge-o pe Oprah Winfrey în alegeri: „Ar fi foarte distractiv“

Trump şi Oprah, în noiembrie 2001. Cei doi se cunosc de mulţi ani, iar actualul preşedinte al SUA spune că ar fi distractiv să candideze împotriva vedetei


Însă, alte voci din reţelele de socializare au spus că naţiunea şi Partidul Democrat ar putea respinge ideea ca o altă celebritate să ajungă la Casa Albă, după alegerea lui Donald Trump în 2016, relatează News.ro. Vedeta în vârstă de 63 de ani încă nu a comentat public aceste speculaţii.

Oprah Gail Winfrey, născută pe 29 ianuarie 1954, este realizatoare şi prezentatoare de televiziune, actriţă şi producătoare, cunoscută mai ales pentru serialul de tip talk-show care îi poartă numele, difuzat de posturile TV americane din 1986 până în 2011.

Începând din 2011, vedeta americană are propriul post de televiziune, OWN, pe care îl administrează în cooperare cu Discovery Communications.

Revista Forbes a numit-o cea mai bogată femeie de culoare din lume, cu o avere personală estimată la 1,5 miliarde de dolari. Oprah a întreprins ample acţiuni filantropice şi este considerată una dintre cele mai influente femei din lume. În prezent este preşedinte şi CEO la reţeaua de cablu OWN, este fondator al O, The Oprah Magazine şi supraveghează Harpo Films.

Winfrey a apărut în aproximativ 30 de filme şi producţii de televiziune, inclusiv în drama „The Color Purple”, regizată de Steven Spielberg, pentru care a fost nominalizată la Oscar, la categoria cea mai bună actriţă în rol secundar.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Ianuarie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod